BNR: Numerarul în circulaţie depăşea 31,87 miliarde lei, la 30 noiembrie

Economica.net
28 12. 2012
bnr_98e3a77022_48398000

Masa monetară (M3) a fost de 220,767 miliarde lei, faţă de octombrie 2012, în creştere cu 0,1 la sută (0,1 la sută în termeni reali), iar faţă noiembrie 2011, creşterea a fost de 5,4 la sută.

Active externe nete, care includ creditele acordate nerezidenţilor; depozitele plasate la nerezidenţi, titluri de valoare negociabile deţinute (emise de nerezidenţi), acţiuni deţinute şi alte participaţii de capital la nerezidenţi şi aurul monetar, totalizau 35,855 miliarde lei, în creştere cu 13,1 la sută, faţă de octombrie, şi cu 30,8 la sută, faţă de noiembrie 2011.

Activele interne nete, care includ creditele acordate rezidenţilor, titluri de valoare negociabile deţinute, acţiuni deţinute şi alte participaţii de capital la rezidenţi, totalizau, la 30 noiembrie, 184,912 miliarde lei, în scădere cu 2,0 la sută, faţă de octombrie, şi în creştere cu 1,6 la sută, faţă de noiembrie 2011.