BNR: Rata anuală a inflaţiei a fost revizuită în creştere pe termen scurt. Riscurile provin în principal din conduita politicii fiscale
În noiembrie 2017, BNR a revizuit în creştere, de la 1,9% la 2,7%, prognoza privind inflaţia pentru finalul acestui an, a lăsat neschimbată prognoza de 3,2% pentru finalul anului 2018 şi a estimat un nivel de 3,1% pentru septembrie 2019, scrie News.ro.
„Noul scenariu al prognozei evidenţiază perspectiva creşterii ratei anuale a inflaţiei în lunile următoare, succedată de o temperare a acesteia în ultima parte a anului 2018. Astfel, faţă de raportul precedent, traiectoria ratei anuale prognozate a inflaţiei a fost revizuită în sens ascendent pe termen scurt, în principal ca urmare a relativei intensificări a efectelor inflaţioniste recente şi anticipate ale factorilor pe partea ofertei, asociată cu presiuni ale factorilor fundamentali”, se arată în comunicatul publicat miercuri.
Pe plan extern, sunt relevante incertitudinile şi riscurile legate de volatilitatea pieţelor financiare internaţionale, evoluţiile preţurilor petrolului şi ale produselor agroalimentare, precum şi ritmul expansiunii economice a zonei euro şi pe plan global, inclusiv în condiţiile normalizării politicilor monetare ale băncilor centrale majore, potrivit BNR.
Totodată, datele statistice aferente primelor două luni ale trimestrului IV din 2017 relevă accentuarea tendinţei ascendente a producţiei industriale, alături de dinamizarea comenzilor noi din industria prelucrătoare, precum şi menţinerea ritmurilor mari de creştere a activităţii din comerţ şi servicii, pe fondul avansului salariului mediu net real, potrivit BNR. În aceste condiţii, deficitul comercial a crescut, în condiţiile în care importurile au crescut mai rapid decât exporturile.
„Creditul acordat sectorului privat şi-a continuat creşterea robustă în decembrie 2017, într-un ritm anual de 5,6%, în condiţiile în care componenta în lei a crescut în termeni anuali cu 15,8%; ponderea acesteia în total credit s-a majorat la 62,8% (de la un minim de 34,6% în mai 2012)”, se arată în comunicat.
În aceste condiţii, consiliul de administraţie al BNR a hotărât majorarea ratei dobânzii de politică monetară de la 2% la 2,25% pe an. Astfel, a decis majorarea la 1,25% pe an a ratei dobânzii pentru facilitatea de depozit şi creşterea ratei dobânzii aferente facilităţii de creditare (Lombard) la 3,25%. De asemenea, BNR a decis păstrarea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei şi în valută ale instituţiilor de credit.
viewscnt