BNR: Rata anuală a inflaţiei va continua probabil să crească treptat în acest an

Rata anuală a inflaţiei va continua probabil să crească treptat în acest an până în proximitatea limitei de sus a intervalului ţintei, implicit să depăşească considerabil valoarea de 2,5 la sută anticipată anterior pentru semestrul II 2021, potrivit minutei şedinţei de politică monetară a Consiliului de Administraţie al Băncii Naţionale a României din 15 martie 2021.
AGERPRES - joi, 25 mart. 2021, 17:12
BNR: Rata anuală a inflaţiei va continua probabil să crească treptat în acest an

„În ceea ce priveşte evoluţiile macroeconomice viitoare, membrii Consiliului au evidenţiat perspectiva vizibil modificată a inflaţiei, arătând că rata anuală a inflaţiei va continua probabil să crească treptat în acest an până în proximitatea limitei de sus a intervalului ţintei, implicit să depăşească considerabil valoarea de 2,5 la sută anticipată anterior pentru semestrul II 2021. Totodată, după previzibila corecţie descendentă amplă din debutul anului viitor, ea este aşteptată să urce din nou deasupra punctului central al ţintei şi să ajungă la finele orizontului prognozei la 2,8 la sută – peste nivelul de 2,4 la sută din proiecţia precedentă”, se spune în minuta BNR.

Conform sursei citate, s-a observat că valorile mai înalte şi în creştere uşoară ale ratei inflaţiei din anul curent, dar şi ajustarea lor descendentă din debutul anului viitor, sunt atribuibile integral acţiunii factorilor pe partea ofertei, mai cu seamă impactului tranzitoriu al scumpirii energiei electrice în contextul liberalizării pieţei de profil, şi efectului său de bază dezinflaţionist ulterior. Influenţe semnificative, în dublu sens pe orizonturi diferite de timp, provin şi din evoluţia probabilă a preţului combustibililor, precum şi din majorarea cotaţiilor internaţionale ale materiilor prime agro-alimentare, resimţite prioritar la nivelul inflaţiei de bază.

BNR menţionează că impactul inflaţionist al acestor factori ar putea fi însă mai intens şi mai de durată, inclusiv prin efectele lor indirecte, au subliniat în mod repetat membrii Consiliului, evocând ascensiunea pronunţată a preţului petrolului, dar mai ales tendinţa cvasi-generalizată de creştere a cotaţiilor internaţionale ale mărfurilor amorsată recent, potenţată de strangulări în lanţurile de producţie şi aprovizionare, cu impact asupra costurilor asociate. O eventuală materializare a unui asemenea risc ar avea totuşi o capacitate scăzută de a genera efecte secundare pe calea afectării anticipaţiilor inflaţioniste pe termen mediu, au apreciat membrii Consiliului, mai ales în condiţiile persistenţei deficitului de cerere pe piaţa muncii, dar şi pe cea a bunurilor, având în vedere şi influenţele de sens opus exercitate de astfel de şocuri asupra venitului disponibil real al populaţiei, implicit asupra cererii de consum în perspectivă.

În cazul presiunilor factorilor fundamentali este însă de aşteptat o tranziţie graduală dinspre actualul caracter modest dezinflaţionist, spre unul uşor inflaţionist în cea de-a doua parte a orizontului proiecţiei, au arătat membrii Consiliului, având ca premise şi ipoteze majore: decalajele temporale cu care se manifestă efectele dezinflaţioniste ale gap-ul negativ al PIB, precum şi cele inflaţioniste ale excedentului de cerere agregată, anticipat a se redeschide în trimestrul III 2021 şi a creşte lent ulterior; relativa ameliorare a structurii cererii agregate din perspectiva potenţialului ei inflaţionist, prin creşterea contribuţiei investiţiilor în detrimentul consumului privat, cu implicaţii inclusiv asupra evoluţiei viitoare a PIB potenţial, precum şi probabila decelerare puternică a creşterii costurilor unitare salariale pe orizontul proiecţiei, în condiţiile persistenţei subutilizării forţei de muncă, implicit a caracterului relaxat al pieţei muncii.

În schimb, dinamica preţurilor importurilor se conturează pe termen scurt drept o sursă de influenţe inflaţioniste, contrar previziunilor anterioare, au remarcat membrii Consiliului. Mici efecte inflaţioniste tranzitorii vor veni probabil şi din creşterea abruptă a cererii de servicii odată cu ridicarea actualelor restricţii, eventual confruntată cu constrângeri pe partea ofertei, precum şi din perturbaţii persistente în lanţuri de producţie şi aprovizionare.

Sub impactul conjugat al factorilor fundamentali şi al celor pe partea ofertei, BNR precizează că rata anuală a inflaţiei CORE2 ajustat este aşteptată să mai scadă uşor pe parcursul a câteva luni, dar să se oprească şi să se menţină ulterior în apropierea nivelului de 2,7 la sută, vizibil deasupra valorilor anticipate anterior.

Te-ar mai putea interesa și
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
Valoarea alocaţiilor de stat pentru copii achitate în luna noiembrie 2024 a fost de 1,2 miliarde de lei, iar suma medie plătită a scăzut uşor, de la 336,31 în octombrie, la 336,18 lei pe......
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele rus Vladimir Putin a promis duminică şi mai multă "distrugeri" în Ucraina după un atac cu drone în ajun, ...
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri ...
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez ...