BNR recunoaşte: în 14 ţări din UE dobânda este plafonată. Dar contează felul în care se legiferează plafonarea
După ce Senatul a aprobat două dintre proiectele de legi propuse de senatorul Daniel Zamfir, BNR a trimis presei concluziile unui studiu al Comsiei Europene referitor la plafonarea dobânzilor. Acesta definește termenul „restricții asupra ratelor dobânzii’ ca însemnând toate prevederile legale care limitează prețul în contractele de credit. Mai exact, respectivul studiu arată că avem de-a face cu o problemă complexă chiar dacă 14 ţări din UE au decis să aplice anumite plafoane asupra dobânzilor contractuale la credite, iar alte 13 ţări au optat să nu facă acest lucru.
Astfel, unele țări utilizează anumite forme de restricții asupra creditelor, altele justifică absența acestora prin faptul că ele reduc accesul la credite și sunt de natură să provoace distorsiuni grave în economie. „În țările care aplică restricții, un instrument utilizat adesea este reprezentat de legislația împotriva camătei. Țările care au plafoane, în marea lor majoritate, au optat pentru cele relative”, concluzionează comunicatul BNR.
Majoritatea ţărilor care au ales să plafoneze dobânzile utilizează rate medii ale dobânzilor pieței şi foarte puţin ţări folosesc rata de referință a băncii centrale pentru a stabili un nivel optim de dobândă maximală. Există şi țări ce au o rată unică de dobândă, dar cele mai multe optează pentru stabilirea de rate multiple pentru diferite tipuri de credit, sume împrumutate și scadențe.
Restricţii directe şi indirecte
Restricţiile aplicate dobânzilor pot fi directe şi indirecte. Restricțiile directe sunt cele aplicabile nivelului ratelor de dobândă (dobândă convențională, penalizatoare). „Precizăm că restricțiile directe pot îmbrăca forma unor plafoane absolute, fixe (Grecia, Irlanda, Malta) sau a unor plafoane relative bazate pe o rată de referință (Belgia, Estonia, Franța, Slovenia, Germania, Italia, Olanda, Polonia, Portugalia, Slovacia, Spania, Slovenia)”, precizează comunicatul. Restricțiile directe limitează rata contractuală sau nivelul dobânzii.
Restricțiile indirecte sunt intervenţii asupra metodelor de calcul (dobânda anuală efectivă – DAE, dobânda compusă, variabilitate), în general a elementelor de cost și restricții privind parametri ai creditului (rate, scadență, suma creditului). Restricțiile indirecte au impact direct asupra costului creditului.
Plafoanele relative pot fi bazate pe o rată de referință a băncii centrale/rată de dobandă legală (referință exogena) sau pe o rată medie a dobânzilor pieței (referință endogenă). „Plafoanele ce depind de o referință exogenă prezintă dezavantajul că este foarte dificil de stabilit nivelul lor corect, astfel încât să nu se producă perturbații importante pe piețe”, precizează BNR.
Unele țări au plafoane numai în mod excepțional: de exemplu, în Spania, plafoanele se aplică numai pentru creditul în descoperit de cont și anumite împrumuturi pentru locuințe cu caracter social; în Irlanda numai pentru uniuni de credit și „moneylenders”; în Grecia pentru non-bănci; în Olanda sunt excluse creditele ipotecare etc.
Germania
Aici avem un model de restricţie directă, aplicată asupra dobânzii creditului. Fără a exista un nivel fix de plafonare a dobânzii, în Germania nu poate fi aplicată o dobândă mai mare decât dublul ratei medii a dobânzilor pieței. Jurisprudența impune și o a doua condiție, prin limitarea plafonului la o marjă fixă predeterminată, stabilită la 12 puncte procentuale peste rata medie a dobânzii. În cazul unei dobânzi medii de 30%, plafonul va fi de 42%, față de 60%, dacă s-ar aplica numai prima regulă. Din iulie 2013, ratele medii ale pieței (inițial calculate de Bundesbank) sunt cele comunicate de Banca Centrală Europeană (BCE).
Spania
Există limite doar pentru anumite categorii specifice de împrumuturi: împrumuturi în descoperit de cont și împrumuturi pentru locuințe cu caracter social. Aici există însă o interdicție generală a cametei, care nu limitează protecția exclusiv la consumatori, ci tuturor creditelor bancare luate de consumatori sau alte tipuri de entităţi. În acest context, în baza unei legi din 1908 se consideră camătă „orice contract de împrumut în care se stipulează o dobândă superioară celei normale a banilor, ce este în mod manifest disproporționată”. Camăta este un concept relativ care se determină ca exces de costuri peste media pieței. În materie de camătă, tribunalele decid de la caz la caz. Totuși, jurisprudența consideră că există camătă când dobânzile depășesc dublul dobânzii medii ordinare pentru operațiuni din categoria celei analizate. Dobânzile ordinare sunt dobânzile medii ale băncilor publicate de banca centrală a unui stat.
În noiembrie 2017, Congresul Deputaților din Spania, la inițiativa Partidului Popular, a aprobat o propunere prin care a cerut guvernului acestei țări să elaboreze o nouă reglementare care să întărească protecția utilizatorilor de servicii financiare prestate de entități care nu sunt supravegheate de niciun organism oficial (de ex. Banca Spaniei și CNVM). Solicitarea are în vedere faptul că sectorul creditelor private acordate de entități nefinanciare s-a dezvoltat puternic în Spania în anii care au urmat crizei economice. În cadrul acestui sector, există o puternică varietate în modul de acordare a finanțării private, de la împrumuturi cu garanții ipotecare, minicredite rapide care se acordă prin telefon mobil sau Internet și inclusiv credite garantate prin amanetarea de vehicule. Mulți dintre creditorii privați sunt domiciliați „off-shore” și toți se caracterizează prin costul ridicat al finanțării oferite clienților lor, un exemplu de credit cu dobândă de peste 5.000% (rata anuala efectivă) fiind prezentat pentru exemplificare în ședința plenară a Congresului Deputaților din 17 noiembrie 2017. „Este posibil ca reglementarea solicitată guvernului să conducă la stabilirea de plafoane de dobânzi în sectorul creditelor private acordate de entități nefinanciare, în special în legătură cu „creditele rapide””, arată BNR.
Marea Britanie
În această ţară rolul major în privinţa ratelor dobânzii revine instanţei de judecată. Acestea decid dacă relaţia dintre debitor şi creditor este sau nu corectă. În anul 2015, în Marea Britanie a fost introdus un plafon asupra dobânzilor la împrumuturile cu cost ridicat, ce sunt acordate pe termen scurt („high cost short-term credit – HCSTC”). Măsura privește doar un segment al unui sector de creditare relativ marginal („high-cost credit”), aflat în opoziție cu „mainstream credit”. Aici au existat mai multe intervenţii ale asociaţiilor de consumatori pentru plafonarea dobânzIlor. În 2011, guvernul britanic a solicitat un raport Universității din Bristol în privința impactului costului total al introducerii unei limite de dobândă pe piața creditului cu cost înalt. Concluziile celor două rapoarte au convins guvernul britanic că, la acel moment, impunerea unui plafon variabil asupra costului total al creditului nu era soluția de rezolvare a problemelor ce afectau consumatorii pe piețele de credit pe termen scurt. Cu toate acestea, în 2012 a înfiinţat o autoritate de protecţie a consumatorilor în sectorul financiar (Financial Conduct Autority – FCA). FCA a decis să limiteze prețul împrumuturilor cu cost înalt și pe termen scurt, începând cu data de 1 ianuarie 2015, pentru o perioadă de probă de 2 ani. În acest sens, au fost introduse trei limite: dobânda la împrumuturi nu poate depăși 0,8% pe zi din suma împrumutată; există o limită în costurilor în caz de default de 15 lire sterline; și limita totală de cost înseamnă că împrumutatul nu va trebui niciodată să ramburseze mai mult de 100% din suma împrumutată. Precizăm că un împrumut cu cost înalt pe termen scurt este definit în manualul FCA drept un credit reglementat care are o rată anuala efectivă de cel puțin 100% și trebuie să fie rambursat (sau substanțial rambursat) în termen de un an.
Franta
În Franța, legislația privind camăta determină stabilirea de plafoane asupra ratelor de dobândă practicate de instituțiile de credit și societățile de finanțare. Potrivit art. L.313-3 din Codul Consumului, orice împrumut convențional acordat la o rată globală efectivă care depășește, la momentul acordării, cu mai mult de o treime rata efectivă medie practicată în cursul trimestrului precedent de către instituțiile de credit pentru operațiuni de aceeași natură ce comportă riscuri similare, constituie un împrumut acordat în condiții de camătă. Instituțiile de credit nu pot acorda un împrumut cu o rata superioară plafonului privind camăta. Pentru creditele de consum sunt stabilite trei plafoane în funcție de mărimea creditului, ratele fiind mai ridicate pentru împrumuturile de valori mai mici datorită impactului mult mai mare al cheltuielilor fixe de acordare a finanțării în calculul ratelor efective. De exemplu, plafonul de dobanda pentru creditele cu o valoare mai mica de 3.000 de euro este de 20,88 %, în timp ce acest plafon este de 5,85% pentru creditele cu o valoare mai mare de 6.000 de euro.
Slovacia
Slovacia aplică un sistem obiectiv de control asupra ratelor dobânzii la creditele de consum. Potrivit legislației naționale, dobânda maximă permisă este de două ori valoarea dobânzii anuale efective medii la tipul respectiv de credit de consum acordat de instituțiile de credit și sucursalele băncilor straine pentru trimestrul ce precede încheierea contractului de credit (exista 31 de plafoane în funcție de tipul, suma și scadența creditului). Ratele de referință sunt stabilite de către Ministerul de Finanțe în colaborare cu Banca Naționala a Slovaciei, pe baza informațiilor transmise de entitățile precizate în legea privind creditul de consum. Plafoanele fixe sunt stabilite cu o frecvență trimestrială și sunt publicate pe pagina de web a Ministerului de finanțe al Republicii Slovace.
Slovenia
În legislația slovenă, există mai multe tipuri de restricții aplicate asupra nivelului dobânzilor. Pentru creditele de consum, plafonul de dobândă este de doua ori dobânda anuală efectivă medie pentru bănci și băncile de economii, publicată de Banca Sloveniei, de doua ori pe an, în Buletinul Oficial. Banca centrală calculează mai multe plafoane de dobânzi în functie de scadența și suma creditelor. Potrivit raportului IIF/ZEW din 2009, plafoanele se aplică numai în relație cu creditul nebancar.