BNR: Sistemul de pensii private din România nu este expus la riscuri semnificative

Economica.net
22 10. 2013
bnr_975456789_25464700_29302100_51835000_48987400_16585300_12300300

Fondurile de pensii private au continuat procesul de acumulare de contribuții și de participanți în perioada parcursă de la precedentul raport, în timp ce obligațiile de plată s-au situat la un nivel redus. Astfel, activele nete au sporit pentru Pilonul II cu 45,6 la sută, iar pentru Pilonul III cu 34,2 la sută, din luna iunie 2012, până în iunie 2013. La sfârșitul anului trecut, activele totale ale fondurilor de pensii administrate privat și cele ale fondurilor de pensii facultative reprezentau 1,64 la sută, respectiv doar 0,1 la sută din PIB. Contribuțiile brute lunare virate către Pilonul II au avut o evoluție pozitivă în perioada analizată, cu o cvasistagnare în a doua jumătate a anului 2012, pe fondul încetinirii creșterii economice, principalii factori favorabili fiind extinderea numărului de participanți pentru care au fost plătite contribuțiile și majorarea cotei de contribuție la 4 la sută în ianuarie 2013, arată raportul.

Structura portofoliilor de investiții indică un profil de risc scăzut, având în vedere ponderea ridicată a titlurilor de stat. Performanțele fondurilor de pensii s-au îmbunătățit în anul 2012 datorită evoluțiilor favorabile pe plan intern, în timp ce ponderea expunerilor față de piețele externe în total active financiare a urmat un trend descendent. Fondurile de pensii private au continuat procesul de acumulare de contribuții și de participanți în perioada parcursă de la precedentul raport, în timp ce obligațiile de plată s-au situat la un nivel redus.

Din punct de vedere al diversificării portofoliilor de investiții ale fondurilor de pensii private, ponderea titlurilor de stat s-a menținut ridicată atât în cazul Pilonului II, cât și al Pilonului III, înregistrându-se o creștere ușoară în luna iunie 2013 comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Pe lângă plasamentele în titluri de stat, fondurile de pensii administrate privat au preferat să investească noile contribuții acumulate preponderent în depozite bancare, în timp ce fondurile de pensii facultative au înclinat spre majorarea deținerilor de acțiuni, având în vedere randamentele superioare oferite de acestea față de instrumentele pieței monetare, potrivit raportului.

Astfel, fondurile de pensii au încercat să obțină un echilibru între un nivel satisfăcător al randamentului total și menținerea unui profil de risc scăzut. În același timp, expunerea față de evoluțiile adverse ale piețelor financiare externe a continuat să se reducă, în principal datorită scăderii ponderii plasamentelor în obligațiuni emise de companii din state membre ale UE.

Potrivit raportului, toate categoriile de instrumente financiare în care au investit fondurile de pensii private au înregistrat randamente pozitive în anul 2012, plasamentele în acțiuni și titluri de participare la Organisme de Plasament Colectiv în Valori Mobiliare (OPCVM) trecând de la randamentele negative din anul 2011 la câștiguri semnificative datorită evoluției cumulate pozitive a piețelor de capital. Totodată, creșterea randamentelor oferite la titlurile de stat a contribuit la îmbunătățirea performanțelor totale ale fondurilor de pensii, comparativ cu anul precedent.

În timp ce scadența medie a instrumentelor cu venit fix deținute de fondurile de pensii private a rămas la aproape șase ani, maturitatea medie a depozitelor bancare a continuat să scadă de la 35 de zile, în anul 2011, la 32 de zile, în 2012. În categoria instrumentelor cu venit fix, obligațiunile corporative au, în cea mai mare parte, scadențe de peste 10 ani, însă aproximativ 95 la sută din titlurile de stat au maturități sub acest prag ca urmare a unui volum redus de titluri emise pe termen lung până în prezent. Stocul important de instrumente financiare pe termen scurt și mediu limitează capacitatea fondurilor de pensii de a gestiona mai eficient obligațiile viitoare de plată a pensiilor, relevă raportul BNR