BNR urmărește atent atragerea și utilizarea fondurilor europene

Una dintre evoluțiile atent monitorizate de Banca Națională a României o reprezintă atragerea și utilizarea fondurilor europene integral și la timp, a declarat, luni, Cosmin Marinescu, viceguvernator la Banca Națională a României, la un eveniment de specialitate, scrie Agerpres.
AGERPRES - lun, 31 mart. 2025, 12:02
BNR urmărește atent atragerea și utilizarea fondurilor europene

„Avem în față un parcurs complex marcat de provocarea de a reuși să menținem echilibrul între obiectivele verzi, aferente tranziției energetice, și obiectivele de securitate energetică și economică, cele care vizează protejarea consumatorilor vulnerabili și asigurarea competitivității industriale. Totodată, tabloul macroeconomic rămâne dominat și în acest an de multiple riscuri și incertitudini, atât interne cât și externe. Acestea îndeamnă deopotrivă la prudență în planul politicilor publice și la eforturi susținute spre a beneficia de oportunități de dezvoltare precum cele oferite de fondurile europene. Din perspectiva BNR, una dintre evoluțiile atent monitorizate, dată fiind influența semnificativă asupra prognozelor economice și conduitei de politică monetară, este atragerea și utilizarea fondurilor europene integral și la timp. Fondurile europene sunt, în contextul actual, sursa decisivă de finanțare a unor investiții majore în economie, iar dumneavoastră, reprezentanți ai mediului de afaceri, știți foarte bine acest lucru. La momentul de față, orice întârziere suplimentară va atenua impactul pozitiv anticipat, motiv pentru care considerăm că avem nevoie de un efort național susținut în absorbția fondurilor europene”, a spus Cosmin Marinescu, la cea de-a treia ediție a conferinței Tendințe Economice 2025, eveniment organizat de Patronatul European al Femeilor de Afaceri (PEFA).

El a menționat că, în ceea ce privește realitatea macroeconomică, s-a intrat într-o etapă de ajustări controlate, deși nu în totalitatea lor. Astfel, se poate observa o tendință globală de corecție a inflației, iar România nu face o excepție. Prognozele Bancii Naționale a României indică o scădere a ratei inflații la 3,8% la sfârșitul anului 2025, dar și un număr ridicat de factori de incertitudine care înclină în sus balanța riscului.

„În anul 2024 creșterea economică a fost una sub așteptări, de doar 0,9%. În acest context, deficitul bugetar a depășit 8,6% din PIB și rămâne una dintre cele mai interesante probleme economice ale României. În tandem, deficitul de cont curent s-a amplificat cu aproape două puncte procentuale din PIB, ceea ce indică, totuși, politici economice aflate pe contrasens cu criteriile de sustenabilitate macroeconomică. Vestea bună, inclusiv pentru noi la Banca Națională, este că nu mai suntem în punctul în care doar discutăm despre exigențele reformelor, deoarece primii pași au fost deja făcuți la începutul acestui an. Măsurile fiscal-bugetare recent adoptate și prioritățile de reformă administrativă anunțată în vederea eficientizării cheltuielilor bugetare exprimă angajamentul ferm al decidenților privind refacerea sustenabilității finanțelor publice și a echilibrelor economice”, a declarat Cosmin Marinescu.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Microsoft își ia noi angajamente digitale pentru Europa
Microsoft își ia noi angajamente digitale pentru Europa
Gigantul american Microsoft se angajează, într-o perioadă marcată de instabilitate geopolitică, să asigure stabilitatea digitală. Compania a anunțat cinci angajamente digitale pe care și le......
Evergent Investments va începe pe 13 iunie plata dividendelor pentru 2024. Ce trebuie să știe acționarii
Evergent Investments va începe pe 13 iunie plata dividendelor pentru 2024. Ce trebuie să știe acționarii
Companua Evergent Investments S.A. a anunțat astăzi investitorii de la Bursa de Valori București că, în conformitate ...
Brandul hotelier ibis are planificate șase noi inagurări în România
Brandul hotelier ibis are planificate șase noi inagurări în România
Lanțul economic de hoteluri ibis, cu peste 2.500 de unități în aproape 80 de țări, anunță că își continuă extinderea ...
Softbinator a înregistrat la nivel consolidat o cifră de afaceri de 6,4 milioane de lei în primul trimestru din 2025, în scădere cu 5%
Softbinator a înregistrat la nivel consolidat o cifră de afaceri de 6,4 milioane de lei în primul trimestru din 2025, ...
Softbinator Technologies, companie românească ce furnizează servicii complete de dezvoltare produse software (management ...