BNR poate reacţiona la vârfurile tendinţei de apreciere a leului, prin vânzări de monedă naţională pe piaţă. O apreciere prea mare a leului va afecta valoarea exporturilor, companiile încasând mai puţini lei.
Analiştii de la Erste Group Research îşi menţin prognoza conform căreia Banca Naţională a României (BNR) îşi va lăsa neschimbată la 2% rata dobânzii cheie pentru tot restul anului 2015.
„BNR nu va reacţiona la şocul inflaţionist provocat de tăierea TVA la alimente şi nici la creşterea ratei cheie a dobânzii de către FED (Federal Reserve, banca centrală a SUA, n.r.), spun analiştii Erste Group Research, în cel mai recent raport primit la redacţia ECONOMICA.NET.
Creşterea dobânzii la dolari de către FED pare să fi fost amânată şi astfel se amână şi scumpirea finanţării, în proporţii mai mari sau mai mici în lumea întreagă. Problema este că, în vreme ce în SUA, companiile se finanţează mai mult de la bursă şi în general de pe piaţa de capital, 90% din finanţărtile companiilor europene vin din credite bancare.
„Dacă persistă presiunile de apreciere a leului, este probabil ca BNR să-şi menţină prezenţa în piaţa valutară, pentru a ameliora volatilităţile extreme”, se mai spune în raportul citat.
Cursul leului faţă de euro a coborât sub pragul de 4,40 de lei / euro, aşa cum au prevăzut analiştii consultaţi de ECONOMICA.NET, iar ţinta este de 4,38 de lei.
Marţi, euro a rămas la 4,41 lei, după ce, joi, moneda europeană a atins minimul ultimelor şapte luni şi jumătate: 4,3965 lei. Leul nu mai atinsese o valoare atât de ridicată în faţa euro din 27 august 2014, când banca centrală a anunţat un curs de referinţă de 4,3941 lei pentru un euro.