BNR vrea „o cooperare loială” cu Ministerul Finanţelor pentru armonizarea politicilor fiscale şi monetare
Reacţia Băncii centrale vine în urma unui comunicat transmis de Ministerul Finanţelor Publice referitor la evoluţia cursului de schimb din ultima perioadă, care preciza că „BNR este instituţia care trebuie să stabilească şi să supravegheze respectarea regimului valutar şi să elaboreze politica cursului de schimb, nu Guvernul României”.
În acest context, BNR îşi doreşte ca şi până acum „o cooperare loială cu Ministerul Finanţelor Publice pentru armonizarea politicilor fiscale şi monetare în beneficiul cetăţenilor şi al mediului de afaceri”.
„O asemenea colaborare presupune, însă, o consultare prealabilă a BNR atunci când sunt adoptate decizii care afectează politica monetară a băncii centrale şi stabilitatea financiară a ţării”, au mai spus reprezentanţii BNR.
Pe aceeaşi temă:
În contextul deprecierii monedei naţionale, MFP a anunţat vineri că Banca Naţională a României (BNR) este instituţia care trebuie să stabilească şi să supravegheze respectarea regimului valutar şi să elaboreze politica cursului de schimb.
„Referitor la evoluţia cursului de schimb din ultima perioadă facem următoarele precizări: contrar informaţiilor vehiculate în spaţiul public, Banca Naţională a României este instituţia care trebuie să stabilească şi să supravegheze respectarea regimului valutar şi să elaboreze politica cursului de schimb, conform art. 2 alin (2) din Legea 312/2004 privind Statutul BNR, nu Guvernul României. Mai mult decât atât, potrivit art. 9 din acelaşi act normativ, pentru aplicarea politicii de curs de schimb BNR stabileşte cursurile de schimb pentru operaţiunile proprii pe piaţa valutară şi elaborează balanţa de plăti şi alte lucrări privind poziţia investiţională internaţională a României”, se precizează în comunicatul MFP.
De asemenea, MFP îl citează pe guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, cu privire la moneda naţională.
„De altfel, aşa cum declara Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu în 2011: ‘(…) protejăm moneda naţională, este produsul nostru, aşa cum o bancă comercială îşi apără un produs, noi ne apărăm produsul, această instituţie emite leul şi până la adoptarea monedei euro, produsul nostru este de apărat. Nu cred că facem un act de barbarism dacă ne apărăm produsul”. De aceea, pentru stabilitatea macroeconomică a României este vital ca BNR să-şi respecte toate obligaţiile legale. Guvernul îşi doreşte o cooperare loială cu Banca Naţională a României, pentru armonizarea politicilor fiscale cu cele monetare, în beneficiul cetăţenilor şi al mediului de afaceri”, se mai afirmă în comunicat.
Moneda naţională a înregistrat vineri a opta şedinţă consecutivă de depreciere, leul fiind în scădere cu 0,79 bani (0,17%) faţă de euro, ajungând din nou la un minim istoric în raport cu moneda unică europeană. Cursul stabilit de Banca Naţională a României (BNR) a fost de 4,7648 lei/euro.
Vineri dimineaţa, pe piaţa interbancară, intervalul de tranzacţionare pentru euro / leu era cuprins între 4,7610 şi 4,7752 lei.
Purtătorul de cuvânt al Băncii Naţionale a României, Dan Suciu, preciza în urmă cu două zile că există anumite presiuni pe curs legate de o lipsă de credibilitate pentru investitorii care au deţineri în lei.