BNS: Ne aşteptăm la 8.000 de disponibilizări după restructurarea companiilor cu capital de stat

Vicepreşedintele Blocului Naţional Sindical (BNS), Ion Pisc, a declarat marţi că până la finele anului s-ar putea înregistra circa 8.000 de disponibilizări la nivelul ţării, în urma privatizării şi restructurării companiilor cu capital de stat.
Economica.net - mar, 23 iul. 2013, 16:37
BNS: Ne aşteptăm la 8.000 de disponibilizări după restructurarea companiilor cu capital de stat

‘Este vorba despre 3.600 disponibilizări de la Poşta Română, 1.000 de disponibilizări din zona de servicii a grupului Electrica Serv, 1.000 de disponibilizări de la unităţile de producţie a energiei electrice şi termice, 1.300 de disponibilizări de la Termoelectrica Galaţi şi Brăila şi de la Elcen’, a declarat Pisc înainte de întâlnirea pe care liderii de sindicat o au programată cu reprezentanţii misiunii FMI.

Ion Pisc a precizat totodată, că procesul de privatizare mai vizează şi Complexul Energetic Hunedoara, dar şi pachetele minoritare de acţiuni de la Hidroelectrica, Nuclearelectrica şi CE Oltenia şi a subliniat că acesta este unul dintre subiectele ce vor fi abordate în cadrul discuţiilor.

Un al doilea punct pe ordinea de zi a discuţiilor cu reprezentanţii FMI este, potrivit vicepreşedintelui BNS, legislaţia muncii, sindicatele pledând pentru modificarea legii 62/2011 , a dialogului social.

O echipă a FMI, condusă de Andrea Schaechter, este în vizită în România în perioada 17 – 31 iulie, pentru discuţii asupra următorului program cu România. Concluziile întâlnirilor vor fi prezentate la sfârşitul misiunii.

Te-ar mai putea interesa și
UE e gata să accepte tarife generale de 10% pentru bunurile exportate în SUA
UE e gata să accepte tarife generale de 10% pentru bunurile exportate în SUA
Negociatorii de la Bruxelles speră ca prin acceptarea unor tarife generale de 10% la toate bunurile exportate de UE în SUA vor putea convinge Washingtonul să renunțe la tarife vamale mai mari la......
România, Polonia, Spania și Bulgaria, cele mai mici rate ale locurilor de muncă disponibile
România, Polonia, Spania și Bulgaria, cele mai mici rate ale locurilor de muncă disponibile
Rata locurilor de muncă vacante din Uniunea Europeană s-a situat la 2,2% în primul trimestru din 2025, în scădere de ...
Spitalul de Urgență Dr. Agripa Ionescu a stabilit fără dubiu că afecțiunea pulmonară a lui Ion Iliescu e de natură oncologică
Spitalul de Urgență Dr. Agripa Ionescu a stabilit fără dubiu că afecțiunea pulmonară a lui Ion Iliescu e de natură ...
Comisia medicală multidisciplinară de la Spitalul Clinic de Urgență Prof. Dr. Agrippa Ionescu a stabilit că afecțiunea ...
Record: România a bifat azi cea mai mare producție de energie solară din istorie
Record: România a bifat azi cea mai mare producție de energie solară din istorie
România a înregistrat la miezul zilei de azi cea mai mare producție instantanee de energie electrică din surse fotovoltaice ...