Board-ul FMI va discuta, cel mai probabil, în luna martie acordul cu România
Misiunea FMI vine la Bucureşti pentru a doua revizuire a acordului şi o analiză a situaţiei create prin refuzul preşedintelui Traian Băsescu de semna memorandumul cu FMI, au declarat pentru MEDIAFAX surse guvernamentale.
Preşedintele Traian Băsescu a anunţat, luni seară, că a decis să nu aprobe memorandumul cu FMI, din cauza accizei de 7 eurocenţi la carburanţi.
Fără o decizie la nivel politic, acciza la carburanţi va creşte de la 1 ianuarie, indiferent de poziţia preşedintelui, pentru că ordonanţa prin care taxa a fost majorată este în vigoare.
Discutarea în board-ul FMI a scrisorii de intenţie şi a memorandumului de politici economice încheiate cu autorităţile române, programată pentru luna decembrie, a fost amânată întrucât documentele trebuie să conţină şi semnătura preşedintelui ţării.
Consiliul Director al FMI a aprobat la finele lunii septembrie un nou acord stand-by cu România, cu o durată de doi ani, în valoare de 2 miliarde euro, care va fi tratat ca preventiv.
Board-ul FMI a avizat, la sfârşitul lunii iunie, cu trei derogări, ultimele evaluări ale precedentului acord. Acordul României cu FMI şi UE, în valoare de 5 miliarde de euro, a fost tratat de autorităţile române ca preventiv, fără să fie trase fonduri, după o înţelegere de tip stand-by de circa 13 miliarde de euro semnată în 2009 şi încheiată în 2011.