Boardul FMI analizează miercuri consultările cu România privind situaţia financiară şi economică a ţării

Economica.net
24 03. 2015
mmf_57450800

Consultările periodice prevăzute de Articolul IV din Statutului Fondului constituie un exerciţiu de supraveghere care este obligatoriu pentru toate statele membre. Scopul consultărilor în baza Articolului IV este examinarea situaţiei financiare şi economice la nivel naţional şi formularea unor recomandări generale referitoare la politicile monetare, politicile financiare şi economice de urmat pentru asigurarea stabilităţii şi a unei evoluţii pozitive la nivelul economiei.

Echipe ale Fondului Monetar Internaţional (FMI) şi Comisiei Europene (CE) au vizitat Bucureştiul în perioada 27 ianuarie – 10 februarie 2015 pentru a continua discuţiile privind cea de a treia misiune de revizie în cadrul Acordului Stand-By de tip precaut cu FMI şi primei misiuni de revizie în cadrul programului pentru balanţa de plăţi de tip precaut al României cu Uniunea Europeană.

Misiunile au fost efectuate ca parte a consultărilor periodice (de regulă anuale) în baza Articolului IV din Statutul FMI, în contextul unei solicitări de utilizare a resurselor FMI (împrumut de la FMI), ca parte a discuţiilor programelor aflate sub monitorizarea experţilor sau ca parte a altor forme de monitorizare de către experţi a evoluţiilor economice.

În Declaraţia de Final pentru Misiunea referitoare la Articolul IV din 2015, experţii FMI au estimat că Produsul Intern Brut al României va creşte cu 2,7% în acest an şi cu 2,9% în 2016, iar principalul factor care va sta la baza acestei evoluţii este consolidarea consumului privat pe fondul unei creşteri puternice a salariului real, al preţurilor scăzute la petrol şi al unor rate ale dobânzii ce au atins niveluri minime record.

Totodată, FMI menţionează că economia românească a corectat în mare parte dezechilibrele interne şi externe prin intermediul unui mix de politici macroeconomice solide însă România se menţine vulnerabilă la şocuri externe, iar remedierea bilanţurilor nu este încă finalizată.

Pe de altă parte, instituţia financiară internaţională a arătat că ar trebui reînceput procesul de dereglementare a tarifelor la gaze pentru consumatorii casnici urmând să fie asigurat sprijin suplimentar celor mai vulnerabili consumatori.

În sectorul bancar, Fondul Monetar Internaţional (FMI) pledează pentru o restructurare voluntară bilaterală a creditelor în franci elveţieni, cu luarea în considerare a capacităţii de rambursare a împrumutului de către debitor. Totodată, experţii FMI au recomandat Băncii Naţionale a României (BNR) limitarea intervenţiilor pe piaţa valutară şi menţinerea unei atitudini prudente cu o acumulare moderată de rezerve.