Boc a inaugurat Podul Traian cerându-le constructorilor să stea sub el în momentul în care a fost traversat de primele maşini

Economica.net
30 06. 2017
emil_boc4_71492900

Lucrările la pod au început în urmă cu un an, după ce structura ajunsese într-o stare avansată de degradare, mai multe bucăţi desprinzându-se.

La inaugurare, care a avut loc vineri, primarul Emil Boc le-a cerut reprezentanţilor firmei de construcţii să stea sub pod în momentul în care acesta a fost traversat de primele maşini.

„Este o modalitate originală de a testa noul Pod Traian şi vom generaliza în viitor acest procedeu la alte lucrări similare. Constructorul şi-a asumat calitatea lucrărilor şi a fost prezent sub pod la trecerea primelor maşini, iar podul a rezistat cu bine. Sperăm că podul va rezista 100 de ani, aşa cum a rezistat peste 85 de ani vechiul pod. Lucrările la noul Pod Traian au costat 6,5 milioane de lei şi au început în august 2016. Podul are patru benzi de circulaţie, piste pentru biciclete, trotuare pietonale cu loc de promenadă”, a declara Boc.

Începând de sâmbătă, în zonă va fi reluată şi circulaţia mijloacelor de transport în comun.

Podul Traian care asigură trecerea peste Râul Someş fusese realizat în anul 1928.