Boc: Am dispus să se scoată de la rezervele de stat apă minerală, apă plată şi conserve

Economica.net
26 01. 2012

Într-o conferinţă de presă susţinută la sediul Ministerul Transporturilor, împreună cu miniştrii Transporturilor, Anca Boagiu şi Apărării Naţionale, Gabriel Oprea, şeful Executivului a precizat că în acest moment sunt 26 de drumuri naţionale blocate, unde MTI, împreună cu MApN, acolo unde este cazul, intervin pentru a face faţă situaţiei.

De asemenea, Emil Boc a menţionat că Aeroportul Internaţional Henri Coandă este deschis, dar că sunt 28 de curse anulate. El le-a recomandat celor care intenţionează să circule cu avionul să se intereseze dinainte dacă respectiva cursă nu este blocată.

În ceea ce priveşte calea ferată, Boc a afirmat că există un singur tren cu probleme – cel spre Constanţa, unde a avut loc o deraiere, dar a subliniat că deja MTI a trimis o altă garnitură.

Cât despre cazurile medicale, şeful Executivului a precizat că, până în acest moment, nu sunt înregistrate cazuri medicale grave.