Boc, aşteptat să candideze la Primăria Cluj. Ce spun angajaţii instituţiei despre fostul lor şef

Economica.net
22 02. 2012

„PDL Cluj îl doreşte pe Emil Boc ca şi candidat la Primăria Cluj-Napoca. Cunoscându-l ca un om extrem de responsabil, sunt convins că ştie ce are de făcut şi că va lua cea mai bună decizie pentru el şi pentru PDL. Cred că mai are multe de spus în administraţia clujeană. Oricum, decizia îi va aparţine în totalitate”, a declarat, corespondentului Mediafax, preşedintele PDL Cluj, deputatul Daniel Buda, unul dintre cei mai apropiaţi colaboratori ai lui Boc.

Potrivit lui Buda, tot ceea ce a făcut Emil Boc ca primar al Clujului şi ca prim-ministru „nu se poate şterge cu buretele”, iar în ceea ce priveşte aprecierile unor politicieni din opoziţie, potrivit cărora o candidatură a lui Boc la Primărie ar fi un regres, deputatul PDL are argumente contra.

„Nu cred că ar fi o decădere pe scena politică dacă Emil Boc ar decide să candideze din nou la Primăria Cluj-Napoca, deşi a fost prim-ministru. Să îi reprezinţi pe clujeni este o onoare. Şi în Franţa, Alain Juppe a fost primar al oraşului Bordeaux, după care a fost prim-ministru, iar după mandatul în fruntea Guvernului de la Paris a candidat din nou pentru Primăria Bordeaux şi a fost reales primar”, a explicat Daniel Buda.

Primarul interimar al municipiului Cluj-Napoca, Radu Moisin, consideră, la rândul său, că Emil Boc ar fi cea mai bună variantă ca primar al oraşului.

„Până în prezent nu s-a luat o decizie în cadrul PDL Cluj privind susţinerea unei persoane pentru candidatura la Primăria Cluj-Napoca. Sperăm ca în luna martie să putem avansa în luarea unei decizii. Cât priveşte situaţia domnului Boc, nu există o opţiune din partea sa, dar cred că dânsul ar fi cea mai bună variantă din actuala lume politică din Cluj. Clujul s-a schimbat odată cu mandatul său de primar”, a spus Moisin.

El a precizat că declaraţiile unor membri PDL privind o posibilă obligare a lui Emil Boc să candideze sunt „speculaţii”.

„Sunt convins că, dacă dumnealui va lua o decizie într-un sens sau altul, îi va aparţine în totalitate”, a subliniat Radu Moisin.

La rândul lor, angajaţii Primăriei, funcţionari publici sau nu, aşteaptă o candidatură a lui Emil Boc şi câştigarea unui nou mandat de primar.

Dumitru Bobină, şef Serviciu Relaţii cu Consiliul Local şi Administraţie Locală din Primăria Cluj-Napoca, dar şi secretar al Sindicatului „Civitas” din instituţie, a lucrat atât cu Gheorghe Funar, cât şi cu Emil Boc. El susţine că abia aşteaptă ca Boc să revină la conducerea Primăriei.

„Colaborarea dintre mine şi Emil Boc, dar şi dintre acesta şi ceilalţi colegi ai mei, a fost de o eleganţă care contrasta cu ceea ce eram obişnuiţi până la venirea lui în Primărie. Ne-a creat o nouă viziune asupra administraţiei, o altfel de atitudine a noastră faţă de cetăţean şi faţă de oraş, care mi s-a părut extraordinară. Eu îl aştept pe Emil Boc să ia hotărârea să se înscrie în cursa pentru Primăria Clujului şi îmi doresc să reîncep colaborarea cu domnia sa în calitate de primar”, a spus Bobină, potrivit Mediafax.

El a adăugat că meritul cel mai consistent al lui Boc, în perioada iunie 2004 – decembrie 2008, a fost acela că „a făcut performanţă administrativă cu o echipă ce i-a fost ostilă la început, dar pe care a sedus-o, cu o tenacitate de profesionist, şi a determinat-o să-şi schimbe ostilitatea în iubire”.

„În cei patru ani şi jumătate de mandat, Boc nu a fost atins de pericolul dezvoltării unei viziuni cinice, ca rezultat al construirii relaţionale cu grupurile influente. El a fost mai degrabă contaminat de savoarea unui profil de lider popular, caracteristica sa esenţială fiind inspiraţia, adică oferirea pentru colaboratorii săi din Primărie a unor obiective, idei în care aceştia să creadă”, a spus Dumitru Bobină.

Şi la nivelul simplilor angajaţi din Primărie, Emil Boc este aşteptat „cu braţele deschise”, pentru că a fost un primar care respecta pe toată lumea, indiferent de funcţia ocupată.

Emil Boc – «şeful», aşa cum îi spuneam noi – a fost un primar deosebit, respectuos, ne saluta, nu avea aere. Sunt femeie de serviciu în Primărie, dar nu am simţit nicio diferenţă între pregătirea dânsului şi mine. Ne-am simţit respectate. A făcut foarte multe pentru oraş. Ne-am dori să revină ca primar, îl aşteptăm cu braţele deschise„, a spus Livia Lăpuşan, care lucrează de 20 de ani în Primăria Cluj-Napoca.

Un alt angajat susţine că Emil Boc, ca primar, a fost „un om de milioane”, care stătea de vorbă la fel şi cu portarii Primăriei, şi cu funcţionarii publici, şi cu şoferii, şi cu directorii.

„Asculta pe toată lumea, iar, dacă cineva avea o problemă, căuta să o rezolve, era foarte popular”, a menţionat acesta.

Şi preşedintele de şedinţă al Consiliului Local Cluj-Napoca, Ioan Pop, aşteaptă o eventuală întoarcere a lui Emil Boc la Primărie.

„E de dorit să revină. Eu îl aştept. Consider că administraţia locală clujeană ar avea numai de câştigat”, a arătat Pop.

Emil Boc a fost ales primar al municipiului Cluj-Napoca în iunie 2004, iar în iunie 2008 a fost reales pentru al doilea mandat. A părăsit Primăria clujeană în decembrie 2008, după ce a fost numit în funcţia de prim-ministru.