Boc, în vizită la jandarmul rănit în timpul protestelor din Piaţa Universităţii VIDEO

Primul-ministru Emil Boc a mers duminică la Spitalul Floreasca pentru a-l vizita pe jandarmul rănit grav în manifestaţia de sâmbătă seara din Piaţa Universităţii, informează România TV. Potrivit spuselor lui Boc, starea jandarmului  este stabilă spre pozitivă.
Economica.net - Dum, 15 ian. 2012, 13:41

„Încă de aseară m-am interesat de starea de sănătate, atât a jandarmilor, cât şi a protestatarilor. Mă bucur că niciun protestatar nu a fost internat”, a spus Emil Boc.

De asemenea, acesta a spus că starea plutonierului Corovoianu dă motive de optimism. „Aici vestea bună este, dacă poate fi o veste bună, că starea lui este stabilă înspre pozitivă”, a mai spus Boc.

Mai mulţi jandarmi au fost răniţi în timpul protestului violent din Piaţa Universităţii. Trei ai fost transportaţi la spital, iar doi au primit îngrijiri la faţa locul.

Unul dintre jandarmi a fost mai grav rănit şi a rămas internat la Spitalul Floreasca din Capitală.

Plutonierul Corovoianu Virgil a fost diagnosticat cu „plagă contuză intersprâncenară cu decolare lambou tegumentar, pedicul lateral şi plagă contuză intraorbital drept”, potrivit lui Aurel Moise, şeful Direcţiei de Ordine şi Siguranţă Publică din cadrul Jandarmeriei Române.

Alţi doi jandarmi au fost de asemenea loviţi la cap, dar ei au fost externaţi. Totuşi, ei nu se simt prea bine şi ar urma să fie supuşi unor noi investigaţii. „Este regretabil! Aceşti oameni au plecat de acasă la serviciu şi din păcate au ajuns la spital”, a sublinait Aurel Moise.

Te-ar mai putea interesa și
Nicuşor Dan spune că mai important decât calendarul este să se lămurească de ce au fost anulate alegerile
Nicuşor Dan spune că mai important decât calendarul este să se lămurească de ce au fost anulate alegerile
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, candidat independent în alegerile prezidenţiale, a declarat că mai important decât stabilirea unui calendar al alegerilor este să se lămurească......
Ilie Bolojan: Ţara este într-un echilibru bugetar foarte subţire
Ilie Bolojan: Ţara este într-un echilibru bugetar foarte subţire
Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a declarat că, dacă nu sunt scăzute cheltuielile de funcţionare ale statului, ...
Săptămâna viitoare ar trebui stabilit calendarul alegerilor – președinte interimar PNL
Săptămâna viitoare ar trebui stabilit calendarul alegerilor – președinte interimar PNL
Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a declarat că Guvernul trebuie să stabilească săptămâna viitoare calendarul ...
Bolojan: Din punctul de vedere al PNL, domnul Crin Antonescu este candidatul coaliţiei la prezidenţiale
Bolojan: Din punctul de vedere al PNL, domnul Crin Antonescu este candidatul coaliţiei la prezidenţiale
Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a declarat că, din punctul de vedere al partidului, Crin Antonescu este candidatul ...