Bode despre loturile 3 şi 4 din Autostrada Transilvania: Ne dorim ca aceste două obiective să fie finalizate în acest an
„Ne dorim ca aceste două obiective să fie finalizate în acest an, cu observaţiile prezentate aici de antreprenorul general ele pot fi recepţionate în acest an, dar avem un semn de întrebare în ceea ce priveşte STRACO şi este justificat. Iar în ceea ce priveşte relaţia cu subcontractorii, cu furnizorii de materiale, aici ne-am propus să nu mai las lucrurile aşa în voia sorţii şi să existe o ‘complicitate’ tacită între parteneri. (…) M-am hotărât să vin aici şi să discut la faţa locului pe fiecare obiectiv în parte şi orice problemă întâlnesc cei care realizează autostrăzi în România în mine şi în Guvernul României au un partener”, a declarat Lucian Bode.
Ministrul a spus că a discutat la Ungheni despre problemele pe care le întâmpină fiecare antreprenor de pe cele două tronsoane şi că cele mai acute se referă la neplata subcontractorilor, iar aici se va încerca să se găsească o soluţie, inclusiv legislativă.
„Pe un lot toţi sunt cu plăţile la zi, pe celălalt lot STRACO are probleme de aproximativ 8 milioane de lei, 4 milioane doar către un singur furnizor. În rest relaţia între beneficiar, respectiv CNAIR şi antreprenor poate fi îmbunătăţită, dar cu siguranţă relaţia între antreprenor şi subcontractor poate fi mult, mult îmbunătăţită. În primul rând să îşi plătească facturile, pentru că noi le plătim lor şi, aşa cum aţi auzit, nu plătesc subcontractorii şi atunci nu avem progres fizic. Una dintre cele mai mari probleme în a realiza şi a te încadra în termene şi a avea progres fizic este aceasta: subcontractorii nu sunt plătiţi şi majoritatea sunt companii mici, companii româneşti car, dacă nu sunt plătite, în câteva luni de zile intră în faliment. Şi nu ne dorim lucrul acesta”, a susţinut Lucian Bode.
Precizăm că autostrada Câmpia Turzii – Târgu Mureş este împărţită în patru loturi, Lotul 1, între Ungheni şi Ogra, cu o lungime de 10,1 kilometri, Lotul 2, pe porţiunea cuprinsă între Ogra şi Iernut, având o lungime de 3,6 kilometri, ambele finalizate şi date în circulaţie, Lotul 3, între Iernut şi Cheţani, cu o lungime de 17,9 kilometri, iar Lotul 4 Câmpia Turzii – Cheţani are o lungime de 15,6 kilometri, ultimele două aflate în diferite stadii de execuţie.