Bode plăteşte minerilor disponibilizaţi de la CNH banii promişi de Ariton

Ministrul Economiei, Lucian Bode, a dispus marţi, după discuţii cu conducerea Companiei Naţionale a Huilei (CNH) Petroşani, ca producătorul de cărbune să plătească începând de miercuri minerilor disponibilizaţi anul trecut sumele compensatorii promise de fostul ministru, Ion Ariton.
Economica.net - mar, 06 mart. 2012, 17:34
Bode plăteşte minerilor disponibilizaţi de la CNH banii promişi de Ariton

„CNH va demara din 7 martie procedurile pentru sumele necesare plăţilor compensatorii şi drepturilor pensionarilor cuvenite în baza aprobării notificării de ajutor de stat. Acestea vor fi virate în contul Trezoreriei Hunedoara şi vor asigura plata celei de-a treia tranşe a plăţilor compensatorii pentru disponibilizaţii din 2011 şi a facilităţilor pensionarilor aferente primului trimestru al anului 2012”, se arată într-un comunicat al Ministerului Economiei, acţionarul CNH.

Aproximativ 1.000 de mineri şi personalul TESA de la cele şapte mine ale CNH au mărşăluit marţi pe străzile din Petroşani, nemulţumiţi de salarii şi de condiţiile de lucru şi reclamând că ministrul Economiei nu a respectat protocolul semnat în 17 ianuarie cu sindicaliştii din minerit.

Protocolul, care prevede plata celei de-a treia tranşe de salarii compensatorii pentru cei 900 de mineri disponibilizaţi anul trecut din CNH, a fost semnat de fostul ministru al Economiei, Ion Ariton, în luna ianaurie. Documentul include şi angajarea forţei de muncă tinere la CNH, pentru a înlocui persoanele care se pensionează. CNH are 8.800 de angajaţi.

Reprezentanţii Ministerului Economiei, ai Ministerului Finanţelor Publice, ai CNH şi ai sindicatelor minerilor au avut, la sfârşitul săptămânii trecute, discuţii pe tema rezolvării problemelor legate de drepturile băneşti pentru minerii disponibilizaţi şi pentru pensionarii din companie, se spune în comunicat.

În luna septembrie anul trecut directorul general al CNH, Constantin Jujan, declara pentru MEDIAFAX că protocolul prevede plata ultimei tranşe din salariile compensatorii pentru minerii disponibilizaţi, respectiv 7.000 lei de persoană.

Fiecare dintre cei 900 de mineri concediaţi anul trecut urma săm primească plăţi compenstorii în valoare de 21.000 de lei. Jujan afirma atunci că minerii au încasat două treimei din banii promişi, diferenţa urmând să fie virată până la mijlocul lunii februarie.

CNH este furnizorul de huilă către două termocentrale, Mintia şi Paroşeni, unităţi care asigură aproape 6% din consumul naţional de energie electrică.

 

Te-ar mai putea interesa și
O nouă victorie în instanță pentru Neptun Deep, după ce a fost atacat de asociația Bankwatch
O nouă victorie în instanță pentru Neptun Deep, după ce a fost atacat de asociația Bankwatch
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a anunţat că s-a obţinut o nouă victorie în instanţă pentru Neptun Deep şi independenţa energetică a României, după ce magistraţii Curţii de Apel......
Fondul forestier a crescut cu 1.263 de hectare, la 6,61 milioane de hectare – INS
Fondul forestier a crescut cu 1.263 de hectare, la 6,61 milioane de hectare – INS
Fondul forestier naţional la 31 decembrie 2024 a înregistrat o creştere de 1.263 hectare, până la 6,61 milioane hectare, ...
Rivalul Tesla, Xiaomi YU7, a fost lansat în 13 showroom-uri
Rivalul Tesla, Xiaomi YU7, a fost lansat în 13 showroom-uri
Producătorul chinez de dispozitive electronice Xiaomi a prezentat joi, la Beijing, noul său SUV electric YU7, un model ...
Lazea (BNR): Investiţiile în digitalizare şi în securitate cibernetică sunt o necesitate, nu o opţiune
Lazea (BNR): Investiţiile în digitalizare şi în securitate cibernetică sunt o necesitate, nu o opţiune
Digitalizarea, combinată cu educaţia, are un rol crucial în consolidarea stabilităţii financiare şi în stimularea ...