Bode: România contribuie consistent la securitatea UE. Aderarea la Schengen, urmare firească a acţiunilor de până acum
„Faptul că Garda de Coastă, alături de celelalte structuri din arhitectura sistemului de ordine publică şi securitate naţională, îşi face datoria la cele mai înalte standarde este un fapt îmbucurător în perspectiva atingerii unuia dintre obiectivele strategice ale României: aderarea la Spaţiul Schengen. Ţara noastră contribuie consistent la securitatea Uniunii Europene, de aceea aderarea ţării noastre la Spaţiul Schengen, în cel mai scurt timp, reprezintă urmarea firească a acţiunilor noastre de până acum”, a scris ministrul, pe Facebook.
Potrivit acestuia, Garda de Coastă este o structură europeană, „matură”, pe care România şi partenerii săi se pot baza în situaţii dificile.
„Avem încredere în profesionalismul de care dau dovadă angajaţii acestei structuri în misiunile încredinţate, care au ca unic obiectiv asigurarea securităţii spaţiului maritim naţional, dar şi regional. Le mulţumesc şi îi felicit pentru modul în care îşi fac datoria faţă de România, şi pentru eforturile depuse în sprijinul apărării valorilor şi al principiilor democratice pe care se clădeşte suveranitatea, independenţa şi libertatea statelor”, a precizat Bode.
Ministrul a fost prezent luni la Constanţa, alături de preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Nicolae Ciucă, la festivităţile dedicate zilei de 15 august.
„Marinarii de pretutindeni sunt asociaţi cu patriotismul şi curajul, trezind admiraţie şi respect, cu atât mai mult într-un context geopolitic complicat, când importanţa strategică a Mării Negre, atât din punct de vedere militar cât şi economic, este şi mai evidentă. România este parte a alianţei Nord-Atlantice, statut care ne onorează şi ne responsabilizează deopotrivă, iar din această perspectivă România are un rol important în mecanismul comun al NATO pentru asigurarea securităţii statelor membre şi stabilităţii regionale”, a mai scris Bode.