Boeing 787 Dreamliner a debutat duminică în SUA, pe ruta Chicago-Houston

Economica.net
04 11. 2012
boeing_787_dreamliner_39730100_26093700

Fuzelajul 787 Dreamliner este produs din materiale compozite, şi nu din aluminiu – materialul tradiţional utilizat la construcţia aeronavelor – iar Boeing susţine că noul model consumă cu 20% mai puţin carburant decât alte aeronave de mărime comparabilă, în principal datorită reducerii greutăţii.

Pe lângă eficienţă energetică, Boeing susţine că noul model oferă confort sporit pasagerilor, cu funcţii precum ajustarea opacităţii geamurilor sau iluminare LED cu mai multe faze. Datorită construcţiei din materiale compozite, interiorul aeronavei poate suporta un grad mai ridicat de umiditate, care permite presurizarea cabinei cu mai mult oxigen.

United Continental, formată în 2010 prin fuziunea a două dintre cele mai mari linii aeriene americane, a comandat aproximativ 50 de unităţi 787 Dreamliner din care a primit până în prezent două. Varainta achiziţionată de companie are 219 locuri pentru pasageri.

Dificultatea noului proces de fabricaţie a întârziat cu 3 ani şi jumătate debutul 787 Dreamliner în zboruri comerciale, care a avut loc anul trecut în Japonia, pe o rută operată de compania All Nippon Airways.