Boeing a reproiectat bateriile avioanelor 787, pentru reluarea rapidă a zborurilor

Boeing va prezenta vineri un model reproiectat de baterii litiu-ion pentru aeronavele 787 Dreamliner, astfel încât să elimine temerile legate de siguranţă, iar avioanele să reia zborurile în câteva săptămâni, au declarat surse apropiate situaţiei, transmite Bloomberg.
Economica.net - J, 21 feb. 2013, 15:16
Boeing a reproiectat bateriile avioanelor 787, pentru reluarea rapidă a zborurilor

Planul include izolarea celulelor bateriilor cu sticlă rezistentă la căldură, au spus sursele, care au precizat că bateriile vor avea şi un mecanism de ventilare şi o carcasă mai solidă pentru fire.

Bateriile modificate se vor încadra în spaţiul prevăzut pentru cele actuale şi vor avea şi un sistem care va permite piloţilor să le monitorizeze.

O echipă condusă de preşedintele pentru aeronave comerciale al Boeing, Ray Conner, se va întâlni vineri, la Washington, cu oficiali ai Administraţiei Federale pentru Aviaţie (FAA). Modificările trebuie aprobate de FAA, care îşi va da acordul doar dacă testele vor arăta că bateriile funcţionează corect.

Totodată, va fi nevoie de acordul secretarului american pentru Transporturi, Ray LaHood, care a declarat anterior că avioanele 787 nu vor zbura până ce Statele Unite vor avea încredere în proporţie de 1000% că sunt sigure.

FAA a consemnat la sol toate avioanele Dreamliner pe 16 ianuarie, după un incendiu izbucnit la bordul unui 787 al Japan Airlines parcat la Boston, în timp ce un alt 787, operat de All Nippon Airways, a fost nevoit să efectueze o aterizare de urgenţă în Japonia.

Boeing a livrat până în prezent 50 de avioane 787 şi mai are comenzi pentru 800.

Te-ar mai putea interesa și
Ce spune Turcia după atacurile Israelului în Iran
Ce spune Turcia după atacurile Israelului în Iran
Turcia a îndemnat vineri Israelul să îşi înceteze "acţiunile agresive" în urma atacurilor asupra unor situri militare şi nucleare din Iran, informează AFP....
Petrom și NewMed sapă o nouă sondă în Marea Neagră bulgărească, în încercarea de a găsi gaze în blocul Han Asparuh
Petrom și NewMed sapă o nouă sondă în Marea Neagră bulgărească, în încercarea de a găsi gaze în blocul Han Asparuh
OMV Petrom și compania israeliană NewMed Energy au convenit să forajeze o nouă sondă în blocul offshore Han Asparuh, ...
Discuțiile din zona politică arată o lipsă de înțelegere a importanței momentului – Dan Manolescu, șeful Camerei Consultanților Fiscali
Discuțiile din zona politică arată o lipsă de înțelegere a importanței momentului – Dan Manolescu, șeful Camerei ...
Veniturile din taxe și contribuții sociale pe primele trei luni ale acestui an sunt egale cu cheltuielile cu salariile, ...
Acţiuni pentru angajaţi, printre beneficiile extrasalariale oferite de FEPRA
Acţiuni pentru angajaţi, printre beneficiile extrasalariale oferite de FEPRA
Începând din acest an, FEPRA, grup cu capital integral românesc în domeniul managementul deșeurilor și a economiei ...