Boeing a reproiectat bateriile avioanelor 787, pentru reluarea rapidă a zborurilor
Planul include izolarea celulelor bateriilor cu sticlă rezistentă la căldură, au spus sursele, care au precizat că bateriile vor avea şi un mecanism de ventilare şi o carcasă mai solidă pentru fire.
Bateriile modificate se vor încadra în spaţiul prevăzut pentru cele actuale şi vor avea şi un sistem care va permite piloţilor să le monitorizeze.
O echipă condusă de preşedintele pentru aeronave comerciale al Boeing, Ray Conner, se va întâlni vineri, la Washington, cu oficiali ai Administraţiei Federale pentru Aviaţie (FAA). Modificările trebuie aprobate de FAA, care îşi va da acordul doar dacă testele vor arăta că bateriile funcţionează corect.
Totodată, va fi nevoie de acordul secretarului american pentru Transporturi, Ray LaHood, care a declarat anterior că avioanele 787 nu vor zbura până ce Statele Unite vor avea încredere în proporţie de 1000% că sunt sigure.
FAA a consemnat la sol toate avioanele Dreamliner pe 16 ianuarie, după un incendiu izbucnit la bordul unui 787 al Japan Airlines parcat la Boston, în timp ce un alt 787, operat de All Nippon Airways, a fost nevoit să efectueze o aterizare de urgenţă în Japonia.
Boeing a livrat până în prezent 50 de avioane 787 şi mai are comenzi pentru 800.