Boeing, cel mai mare producător de avioane din lume. Airbus – cele mai multe comenzi

Economica.net
13 01. 2015
boeing_airbus_avion_5789_42102900

Cu 629 de avioane livrate, Airbus Group şi-a depăşit, în 2014, recordul din 2013 (cu 626 de aeronave), dar rămâne în urma rivalei Boeing. În 2014, grupul american a livrat 723 de avioane, de asemenea un nivel record şi un avans de 12% faţă de 2013.

Livrările totale ale celor două companii au urcat, anul trecut, cu 6% la nivelul record de 1.352 aeronave, fapt care a reflectat creşterea rapidă a Asiei ca important centru global al aviaţiei. În acelaşi timp, unii analiştii avertizează că, în 2015, livrările nu vor mai atinge acest nivel din cauza încetinirii creşterii economiei mondiale.

În schimb, grupul european s-a aflat, anul trecut, pe primul loc la comenzi, cu 1.456 de contracte semnate, faţă de 1.432 consemnate în dreptul celor de la Boeing. În 2013, Airbus a înregistrat 1.503 comenzi.

Cele două companii se bazează pe noile modele – Boeing 787 Dreamliner şi Airbus A350 – pentru a-şi majora câştigurile şi pentru a face faţă cererii din partea operatorilor aerieni.