Boeing dă în judecată Pentagonul. Miza: 380 milioane de dolari

Economica.net
21 07. 2012
pentagon_22421600

Conform publicaţiei de afaceri, Boeing a deschis, în iunie, acţiunea în justiţie pentru a solicita restituirea unor sume investite înainte de crearea unui joint venture cu concurentul său Lockheed Martin, în 2006.
Pentagonul a făcut presiuni pentru crearea acestui joint venture între principalii săi doi contractanţi, pentru a raţionaliza costurile de fabricaţie ale noilor lansatoare de rachete, scrie WSJ.

Ministerul Apărării s-ar fi angajat totuşi să ramburseze investiţiile convenite înainte de crearea acestei societăţi mixte.
Potrivit însă unei plângeri citate de WSJ, Pentagonul ar fi considerat că, începând din 2008, nu mai era obligat să respecte acest angajament şi ar fi întrerupt plăţile.
Documentul acuză responsabilii Apărării de „rea-credinţă” şi precizează că recupererea investiţiilor de către Boeing „era o precondiţie” pentru continuarea participării sale la programul de dezvoltare de rachete.