Bogdan Aurescu: Agresiunea ilegală a Rusiei împotriva Ucrainei, o încălcare flagrantă a normelor de drept internaţional
„Consecinţele sunt multiple, atât la nivel regional, cât şi global, prin impactul negativ asupra securităţii, drepturilor fundamentale ale omului, dezvoltării sustenabile globale, precum şi asupra securităţii energetice, alimentare şi financiare. Această criză se suprapune efectelor încă prezente ale pandemiei cu care un număr considerabil de state membre ale ONU încă se confruntă, precum şi altor provocări la nivel global, printre care impactul schimbărilor climatice şi pierderea biodiversităţii, lipsa accesului la educaţie şi inechităţile sociale”, completează ministrul.
În aceste circumstanţe, arată Aurescu, „este mai important decât oricând ca valorile multilateralismului, ale cooperării şi solidarităţii să prevaleze pentru a apăra ordinea internaţională bazată pe reguli şi dreptul internaţional”.
Bogdan Aurescu aminteşte că încă de la începutul războiului din Ucraina România a acordat şi continuă să acorde sprijin umanitar milioanelor de refugiaţi din ţara vecină care au tranzitat graniţele noastre, a sprijinit activitatea instituţiilor ONU, inclusiv cea a Programului Alimentar Mondial şi a contribuit în mod activ la ameliorarea impactului acestui război asupra securităţii alimentare la nivel global, prin facilitarea tranzitului prin România a peste 5,2 milioane de tone de cereale ucrainene.
De asemenea, România s-a poziţionat în mod direct pentru susţinerea demersurilor de natură să contureze răspunsuri concrete, inclusiv din perspectiva identificării soluţiilor juridice de drept internaţional şi pentru mecanismele care au drept scop combaterea impunităţii şi a înfăptuirii justiţiei pentru victimele celor mai grave crime internaţionale, arată ministrul.
Carta ONU a fost semnată la 26 iunie 1945 de reprezentanţii a 50 de state participante la Conferinţa de la San Francisco (SUA) şi a intrat în vigoare la 24 octombrie, în acelaşi an. România a devenit stat membru al ONU la 14 decembrie 1955. Carta Organizaţiei Naţiunilor Unite reprezintă cel mai important document juridic care reglementează relaţiile dintre state, stabilind drepturile şi obligaţiile statelor membre şi principiile esenţiale ale relaţiilor internaţionale. Evoluând de la 51 la 193 de state membre, ONU este organizaţia cu vocaţie şi legitimitate universale pe cele trei mari paliere de preocupare – pacea şi securitatea internaţionale, dezvoltarea durabilă, drepturile omului – precum şi cea mai cuprinzătoare organizaţie de cooperare internaţională.
România a devenit membru al ONU la 14 decembrie 1955, în urma deciziei Adunării Generale a organizaţiei.