Bogdan Aurescu participă luni, la Bruxelles, la reuniunea Consiliului Afaceri Externe

Economica.net
16 03. 2015
136577928909758997_bogdan_aurescu_85458100

Agenda reuniunii cuprinde următoarele subiecte: Africa – dezbatere strategică, evoluţiile recente din Libia, migraţia – pe fondul deteriorării situaţiei de securitate, în special în zona mediteraneană, precum şi pregătirea Summit-ului Parteneriatului Estic (PaE) de la Riga (21-22 mai 2015), scrie Agerpres.

În marja Consiliului Afaceri Externe va avea loc reuniunea Grupului pentru Acţiunea Europeană a Republicii Moldova (GAERM), organizată de România şi Franţa. GAERM reprezintă un mecanism ministerial cu caracter informal, lansat în ianuarie 2010 la iniţiativa României, menit să asigure o platformă politică pentru promovarea parcursului european al Chişinăului.

‘Cea de-a zecea reuniune a Grupului are loc la mai puţin de o lună de la formarea noului guvern de la Chişinău, într-un context marcat de interesul sporit al partenerilor europeni faţă de priorităţile de acţiune ale Republicii Moldova în ce priveşte agenda europeană şi procesul de reforme’, se mai arată în comunicatul MAE.

Un comunicat de presă al guvernului de la Chişinău difuzat duminică informa că premierul moldovean Chiril Gaburici va participa luni, la Bruxelles, la reuniunea Consiliului de Asociere Republica Moldova-Uniunea Europeană. Totodată, potrivit sursei citate, Chiril Gaburici va avea întrevederi luni cu preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, cu comisarul european pentru politica de vecinătate şi negocieri de extindere, Johannes Hahn, şi cu comisarul european pentru politică regională, Corina Creţu.

Din delegaţia care îl însoţeşte la Bruxelles pe Gaburici fac parte viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe şi integrării europene, Natalia Gherman, viceprim-ministrul, ministrul economiei, Stephane Bride, vicepremierul pentru reintegrare, Victor Osipov, ministrul finanţelor, Anatol Arapu, şi ministrul justiţiei, Vladimir Grosu.