Bogdan Chirițoiu: Discutăm cu Mega Image să vândă circa 80 de magazine după preluarea Profi

Consiliul Concurenţei discută cu Mega Image despre vânzarea a circa 80 de magazine, în urma achiziţionării Profi, iar până pe 4 noiembrie această listă de magazine va fi postată pentru comentarii, în special din partea concurenţilor, a declarat, sâmbătă, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu.
AGERPRES - sâm, 19 oct. 2024, 17:33
Bogdan Chirițoiu: Discutăm cu Mega Image să vândă circa 80 de magazine după preluarea Profi

„Achiziţia pe care vrea Mega să o facă, a lui Profi, este cea mai complicată operaţiune de concentrare economică pe zona de comerţ alimentar de până acum. Şi atunci, pe de o parte, facem ce facem noi de obicei când avem achiziţii în retail: ne uităm la magazine, care sunt pieţele locale. Şi pentru un client vedem cât este el de dispus să meargă ca să facă cumpărăturile. Vedem pe un cerc, cu raza de 15 minute, ne asigurăm că are suficiente magazine în zonă. Deci asta facem de obicei şi e o operaţiune pe care încercăm să o terminăm în acest an. Ne-au rugat ei ca în noiembrie să fie gata. Nu ştiu de ce noiembrie, dar aşa ne-au rugat, că pentru tranzacţie ar fi important să terminăm în noiembrie. Nu putem să garantăm că reuşim asta, dar încercăm şi o să ieşim probabil săptămâna viitoare, o să ajungem la o formulă cu ei, câte magazine.(…) dacă sunt prea multe magazine în cercul respectiv, obligăm să vândă din ele. Asta discutăm în momentul de faţă cu Mega şi săptămâna viitoare o să ieşim public şi o să anunţăm care sunt magazinele pe care ne-am înţeles ca ei să le vândă şi le vom pune în consultare publică. Dacă ne mişcăm destul de repede, vom posta până pe 4 noiembrie pentru comentarii, în special din partea concurenţilor. Când luăm decizia, o să stabilim care sunt magazinele pe care le vând. (…) Ce discutăm acum, diferite variante, sunt în jur de 80”, a explicat Chiriţoiu la un seminar organizat la Sinaia, relatează Agerpres.

El a subliniat că autoritatea de concurenţă se uită la cota de piaţă, să nu fie prea mare, dar de data aceasta a mai fost introdus un criteriu şi anume să nu fie nici prea multe magazine.

„Deci îi obligăm să vândă din zonele unde au fie cifră de afaceri, deci din total vânzări în zona respectivă au cotă mare – cotă mare pentru noi înseamnă peste 40% – sau unde au foarte multe magazine, unde au peste 30-40% din magazine”, a mai spus Bogdan Chiriţoiu.

De asemenea, el a menţionat că în cazul acestei tranzacţii autoritatea se uită şi „în amonte”, respectiv la impactul asupra furnizorilor.

„Şi acolo iarăşi am pus deja în dezbatere publică, de 10 zile, o serie de angajamente pe care vrea Mega să şi le ia. Asta vizează două lucruri. Ideea e cum îi tratezi pe aceşti furnizori care în general sunt români, că sunt firme mai mici, în general local. Am spus: unu, să avem nişte reguli generale privind listarea şi delistarea, pentru a duce o anumită transparenţă acestui proces, să nu pară cum pare acum că e cumva arbitrar. Şi regulile astea am vrea să le ţinem pe o perioadă lungă. (…) Şi mai venim în plus cu o serie de condiţii doar pentru furnizorii actuali ai lui Mega şi Profi, adică acele companii care vând mult în Mega şi Profi să nu fie dezavantajate de această fuziune şi atunci spunem: timp de doi ani nu pot fi delistaţi cei care vând mult în Mega şi Profi. Am zis noi, aceştia să nu poată fi delistaţi decât în anumite condiţii, excepţionale, gen dacă nu livrează marfa sau marfa e foarte proastă. Dar, în principiu, companiile acestea să aibă o anumită protecţie pe doi ani ca să poată, în caz că doresc, să se diversifice. Deci, dacă ei sunt foarte dependenţi de Mega, Profi, au o perioadă în care sunt protejaţi. Poate vor să-şi crească vânzările în alte lanţuri, să nu fie atât de dependenţi de acest furnizor. Astea sunt măsurile pe care vrem să le luăm acum pentru protecţia acestor furnizori, cum spuneam în majoritatea companii locale”, a punctat preşedintele Consiliului Concurenţei.

Grupul Ahold Delhaize, proprietarul reţelei Mega-Image, şi-a asumat angajamente privind relaţia cu furnizorii pentru a înlătura îngrijorările concurenţiale, urmând să fie propuse şi angajamente ce privesc piaţa de desfacere, în urma discuţiilor cu reprezentanţii Consiliului Concurenţei, anunţa compania pe 10 octombrie.

„Menţionăm că angajamentele propuse până la acest moment vizează exclusiv piaţa de aprovizionare (furnizorii). Urmare a continuării discuţiilor cu Consiliul Concurenţei, vor fi propuse şi angajamente ce privesc piaţa de desfacere”, se preciza atunci într-un comunicat al companiei.

Te-ar mai putea interesa și
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan va discuta luni despre cele mai recente evoluţii din războiul Rusia-Ucraina cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, în cadrul vizitei acestuia la Ankara,......
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Liberalul Cristian Buşoi a declarat luni că există argumente "extrem de puternice" în favoarea lui Ilie Bolojan pentru ...
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, ...
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Companiile care achiziţionează şi utilizează sisteme de Inteligenţă Artificială (IA) cu grad ridicat de risc la locul ...