Bogdan Dobre este noul director general al Holcim România

Cu o experiență de peste 20 de ani în poziții de management, Bogdan Dobre a preluat funcția de CEO Holcim România & Market Head Moldova începând cu 1 ianuarie 2021. Acesta îl va înlocui pe Horia Adrian, care a condus operațiunile locale în ultimii trei ani, potrivit unui comunicat al companiei. 
Andrada Ghira - mie, 06 ian. 2021, 08:09
Bogdan Dobre este noul director general al Holcim România

Bogdan lucrează în cadrul Holcim România încă din anul 2000, fiind unul dintre primii angajați ai companiei. În tot acest timp, el a ocupat funcții precum cea de director comercial (2013-2020), de director al diviziei betoane și agregate (2011-2013), de manager național de vânzări ciment (2002-2011).

Strategia pe care a propus-o și a implementat-o a permis crearea unor parteneriate solide și de durata între Holcim și clienții săi.

„Mă bucură și, în același timp, mă responsabilizează faptul că preiau această funcție, după 20 de ani în care am construit împreună cu colegii mei un business performant. Îi mulțumesc lui Horia pentru tot ceea ce a realizat. Eforturile sale s-au concretizat într-un progres vizibil al operațiunilor Holcim atât la nivel local, cât și la nivel regional. Voi continua în direcția dezvoltării business-ului nostru din România și Moldova, adaptându-ne constant la provocările pieței materialelor de construcții, aflate în continuă transformare. În acest fel, vom putea răspunde în continuare nevoilor clienților noștri, oferind soluții performante și integrate”, a declarat Bogdan Dobre, noul CEO al Holcim România & Market Head Moldova.

Anterior experienței sale profesionale, Bogdan Dobre a absolvit Universitatea Politehnică București, Facultatea de Tehnologie Chimică Organică și deține un EMBA în cadrul Tiffin University, SUA.

Compania deţine două fabrici de ciment în Câmpulung şi Aleșd, o staţie de măcinare, 18 staţii ecologice de betoane, trei staţii de agregate, două staţii de lianţi speciali şi trei terminale de ciment în Bucureşti, Turda și Roman, și are circa 800 angajați în România.

Holcim România este membră a grupului LafargeHolcim, care s-a născut în urma fuziunii între egali dintre Lafarge și Holcim în 2015. Din grup mai fac parte și Somaco Grup Prefabricate (elemente prefabricate și BCA), Geocycle România (pre-tratarea deșeurilor) și StartCasa (amenajări interioare).

Te-ar mai putea interesa și
Anchetă după o avarie la un cablu electric submarin ce face legătura între Finlanda şi Estonia. Suspiciuni de sabotaj
Anchetă după o avarie la un cablu electric submarin ce face legătura între Finlanda şi Estonia. Suspiciuni de sabotaj
Poliţia finlandeză a anunţat joi că investighează dacă o navă străină a fost implicată în deteriorarea unui cablu de alimentare subacvatic, ce leagă Finlanda şi Estonia, în urma unei......
Divizia americană a Stellantis (FCA US) va plăti 4,2 mil. USD pentru a opri un viitor proces în SUA
Divizia americană a Stellantis (FCA US) va plăti 4,2 mil. USD pentru a opri un viitor proces în SUA
FCA US, divizia americană a grupului Stellantis a decis să plătească penalități de 4,2 milioane de dolari pentru a ...
Republica Moldova va procura mai multă energie electrică din România după 1 ianuarie 2025
Republica Moldova va procura mai multă energie electrică din România după 1 ianuarie 2025
Republica Moldova ar urma să procure mai multă energie electrică din România, după 1 ianuarie 2025, în special în ...
YouTube aproape blocat în Rusia. Putin spune că „încalcă legile rusești”
YouTube aproape blocat în Rusia. Putin spune că „încalcă legile rusești”
Autoritățile ruse au început blocarea de facto a platformei YouTube prin așa-zisa „încetinire”. Subiectul este discutat ...