Bogdan Merfea este noul director general al Băncii Carpatica, după ce fuziunea cu Patria Bank a intrat în vigoare la 1 mai

Bogdan Merfea este noul director general al Băncii Comerciale Carpatica (BCC), care fuzionat la 1 mai cu Patria Bank, potrivit unui comunicat transmis miercuri Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
Economica.net - mie, 03 mai 2017, 13:44
Bogdan Merfea este noul director general al Băncii Carpatica, după ce fuziunea cu Patria Bank a intrat în vigoare la 1 mai

Bancherul Bogdan Merfea e a condus timp de şase ani compania de microcreditare Patria Credit, iar în aprilie 2015 a preluat poziţia de preşedinte executiv al Nextebank.

„Consiliul de Administraţie al Băncii Comerciale Carpatica a aprobat următoarele modificări în structura conducerii băncii, începând cu 1 mai: numirea lui Bogdan Merfea în poziţia de director general, membru al comitetului directorilor, modificarea funcţiei lui Grigore Valentin Vancea din director executiv Divizia Operaţiuni şi IT, membru al Comitetului directorilor, în director general adjunct Divizia Operaţiuni şi IT, membru al Comitetului directorilor”, arată comunicatul băncii.

De asemenea, Bogdan Constantin Neacşu devine director general adjunct al Diviziei Risc, membru al comitetului directorilor, dar îşi va prelua atribuţiile abia după obţinerea autorizaţiei de la Banca Naţională a României.

Noua structură a comitetului directorilor este formată din: Bogdan Merfea (director general), Diana Maria Kallos (director general adjunct Divizia Financiar), Valentin Grigore Vancea (director general adjunct Divizia Operaţiuni şi IT), Bogdan Neacşu (director general adjunct Divizia Risc).

În ceea ce priveşte componenţa consiliului de administraţie al băncii, de la data obţinerii aprobării prealabile a Băncii Naţionale a României pentru Vasile Iuga, noua structură este formată din: Horia Dragoş Manda (preşedinte al consiliului de administraţie), Daniela Elena Iliescu (membru), Bogdan Merfea (membru executiv), Nicolae Surdu şi Vasile Iuga (membri).

În 29 noiembrie 2016, Banca Naţională a României (BNR) a aprobat proiectul de fuziune al BCC cu Patria Bank, ceea ce a permis celor două bănci să demareze formalităţile finale de înregistrare a noii bănci şi să înceapă operaţiunile de integrare.

BCC a trecut în ultimii ani prin schimbări profunde, confruntându-se cu o serie de dificultăţi după ce patronul a fost acuzat penal. Ilie Carabulea a demisionat din funcţia de preşedinte al consiliului de supraveghere al Băncii Carpatica în 2012, imediat după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat definitiv la un an şi şase luni de închisoare pentru dare de mită.

Patria Bank a ajuns să deţină 64,16% din acţiunile BCC, după încheierea ofertei publice derulate în martie 2016 pentru cumpărarea titlurilor deţinute de acţionarii minoritari, în cadrul căreia a achiziţionat un pachet de 9,37% pentru 21,67 milioane lei. Ilie Carabulea a rămas cu un pachet de 18,46% din acţiuni.

În 2016, Banca Comercială Carpatica a înregistrat pierderi de 42,06 milioane lei (9,3 milioane euro), în scădere cu 44% faţă de rezultatul negativ raportat în anul anterior, după ce a tăiat cheltuielile pentru a compensa reducerea încasărilor.

Te-ar mai putea interesa și
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea transporturilor maritime internaţionale şi a ordinii internaţionale, a......
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Pentru că urmează o perioadă cu multe zile libere, unele în care ne vom putea permite luxul de a ne relaxa, de a petrece ...
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Amenzile acordate de Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei se vor plăti chiar dacă se vor ataca ulterior, iar ...
INS: Resursele totale de zahăr şi produse din zahăr au crescut în 2023 cu 186.000 tone
INS: Resursele totale de zahăr şi produse din zahăr au crescut în 2023 cu 186.000 tone
Resursele totale de zahăr şi produse din zahăr (în echivalent zahăr rafinat) au fost mai mari în 2023, faţă de anul ...