Bogdan Olteanu (BNR): Legea dării în plată nu se poate aplica creditelor în derulare
Viceguvernatorul Bogdan Olteanu ia declaraţii sau argumente ale avocatului Gheorghe Piperea, cea mai sonoră voce din partea clienţilor care se consideră abuzaţi de bănci, şi răspunde punctual. Mai departe, cităm din textul publicat de oficialul BNR pe un blog al băncii Centrale:
Avocat Piperea: “Potrivit art. 6 alin. 6 din Codul Civil dispoziţiile legii noi se aplică şi efectelor viitoare ale situaţiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acesteia, derivate din raporturile de proprietate, inclusiv regimului general al bunurilor. Principalul text care este reglementat de această lege se referă la transferul dreptului de proprietate asupra bunului ipotecat de la debitor la bancă, la colectorul de creanţe, după caz. În consecinţă, această lege reglementează regimul juridic al bunurilor şi a dreptului de proprietate. Astfel, Codul Civil spune la articolul 6, alineatul 6, că această lege nouă se aplică situaţiilor juridice care se perpetuează după intrarea sa în vigoare”.
Textul de lege:
Art. 6 Aplicarea în timp a legii civile
(1) Legea civilă este aplicabilă cât timp este în vigoare. Aceasta nu are putere retroactivă.
(2) Actele şi faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârşite sau produse înainte de intrarea în vigoare a legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârşirii ori producerii lor.
(3) Actele juridice nule, anulabile sau afectate de alte cauze de ineficacitate la data intrării în vigoare a legii noi sunt supuse dispoziţiilor legii vechi, neputând fi considerate valabile ori, după caz, eficace potrivit dispoziţiilor legii noi.
(4) Prescripţiile, decăderile şi uzucapiunile începute şi neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispoziţiilor legale care le-au instituit.
(5) Dispoziţiile legii noi se aplică tuturor actelor şi faptelor încheiate sau, după caz, produse ori săvârşite după intrarea sa în vigoare, precum şi situaţiilor juridice născute după intrarea sa în vigoare.
(6) Dispoziţiile legii noi sunt, de asemenea, aplicabile şi efectelor viitoare ale situaţiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acesteia, derivate din starea şi capacitatea persoanelor, din căsătorie, filiaţie, adopţie şi obligaţia legală de întreţinere, din raporturile de proprietate, inclusiv regimul general al bunurilor, şi din raporturile de vecinătate, dacă aceste situaţii juridice subzistă după intrarea în vigoare a legii noi.
Interpretarea juridică: contractul de credit este un act juridic, al cărui regim este stabilit prin alineatul 2. Efectele sale sunt cele prevăzute prin legea în vigoare la data încheierii actului, iar legea viitoare nu are putere retroactivă (alineatul 1). Mai mult, alineatul 2 clarifică și mult vehiculata greșeală că prin caracter neretroactiv se înțelege că nu se revizuiesc efectele produse în trecut, dar se reîncadrează legal efectele produse după intrarea în vigoare a legii ale actelor juridice anterioare acesteia. Evident, nu este așa: efectele juridice vor fi cele prevăzute de legea în vigoare la momentul încheierii actului.
Confuzia avocatului Piperea, care se referă la alineatul 6, este regretabilă. Situația juridică este o stare de fapt reglementată prin lege (în cazul raporturilor de proprietate, putem vorbi de situație juridică în cazul detenției, posesiei, etc) – o relație fără acte. Relațiile dintre creditorul bancar și debitor sunt întotdeauna guvernate de contract, deci de un act juridic, astfel încât ipoteza alineatului 6 nu le este niciodată aplicabilă.
Avocat Piperea: „Dacă banca preia în contul creanţei o casă, un teren, chiar dacă este vorba de o vilă care este în proprietatea deţinătorului de Ferrari, acea creanţă se stinge în totalitate. Vorbim despre un text din Codul Civil care este valabil din 1 octombrie 2011”
Textul de lege:
Art. 2463 Efectele preluării în contul creanţei
(1) Preluarea bunului de către creditor în contul creanţei:
a) stinge creanţa ipotecară;
b) transferă creditorului toate drepturile pe care constituitorul le are asupra bunului;
c) stinge toate ipotecile şi privilegiile de rang inferior.
(2) Contractul de ipotecă împreună cu notificarea de preluare în contul creanţei ţin loc de titlu de proprietate.
Interpretare juridica: Citirea textului de către avocat este corectă. Dar textul se referă la altceva, mai mult, se referă la ipoteza contrară. Să citim mai întâi articolul prin care se reglementează preluarea ale cărei efecte sunt descrise la art. 2463.