Bogdan Olteanu renunţă la avocatură, iar dosarul său este mutat de la CAB la Tribunalul Bucureşti

Curtea de Apel Bucureşti a decis că nu mai are competenţa să judece dosarul în care fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor Bogdan Olteanu este acuzat de trafic de influenţă, procesul fiind mutat la Tribunalul Bucureşti.
Economica.net - vin, 26 mai 2017, 08:19
Bogdan Olteanu renunţă la avocatură, iar dosarul său este mutat de la CAB la Tribunalul Bucureşti

Decizia vine după ce Bogdan Olteanu a cerut joi magistraţilor de la Curtea de Apel Bucureşti mutarea procesului său, pe motiv că a renunţat la calitatea de avocat, astfel încât CAB nu mai are competenţa să judece această cauză după calitatea persoanei.

Avocatul lui Bogdan Olteanu a explicat că acesta nu mai are calitatea de avocat, decizia fiind luată de Baroul Bucureşti, la cererea fostului preşedinte al Camerei.

Este pentru a doua oară când acest dosar se mută la altă instanţă, după ce cauza a fost trimisă iniţial de DNA la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Bogdan Olteanu este acuzat că, în perioada iulie – noiembrie 2008, pe când era preşedinte al Camerei Deputaţilor, a solicitat şi primit de la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu suma de un milion de euro şi sprijin electoral în schimbul numirii lui Liviu Mihaiu în funcţia de guvernator al Deltei Dunării.

Ulterior, ca urmare a diligenţelor depuse de Olteanu, Mihaiu a fost numit, la data de 18 septembrie 2008, în funcţia de guvernator al Deltei Dunării, susţin procurorii.

Potrivit acestora, suma de un milion de euro a fost transferată dintr-un cont din Cipru în contul din Bulgaria al unei societăţi înregistrate în SUA şi apoi retrasă în numerar în trei zile consecutive. Ulterior, la solicitarea lui Vîntu, banii i-au fost remişi lui Olteanu la biroul unde acesta îşi desfăşura activitatea în sediul PNL.

De asemenea, procurorii arată că, în toamna anului 2008, Bogdan Olteanu a participat la alegerile parlamentare, urmărind obţinerea unui mandat de deputat.

În acest context, din dispoziţia lui Vîntu, Olteanu a beneficiat de consultanţă politică pentru campania electorală fără să achite contravaloarea serviciilor de zeci de mii de euro.

Te-ar mai putea interesa și
Se schimbă termenele de eliberare a documentelor pentru serviciile gratuite de cadastru
Se schimbă termenele de eliberare a documentelor pentru serviciile gratuite de cadastru
Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ACNPI) vrea să uniformizeze termenele pentru eliberarea documentelor pentru prima înregistrare cadastrală. Aceste servicii au devenit......
Sănătatea publică și siguranța alimentară sunt priorități strategice ale ANSVSA și nu există loc pentru compromisuri – Alexandru Bociu, președinte ANSVSA
Sănătatea publică și siguranța alimentară sunt priorități strategice ale ANSVSA și nu există loc pentru compromisuri ...
Sănătatea publică și siguranța alimentară sunt priorități strategice ale Autorității Naționale Sanitare Veterinare ...
Israelul a anunțat câteva lovituri în vestul Iranului după ce iranienii au lansat rachete ca răspuns la atacul american
Israelul a anunțat câteva lovituri în vestul Iranului după ce iranienii au lansat rachete ca răspuns la atacul american
Armata israeliană a anunțat duminică dimineață o nouă serie de lovituri în vestul Iranului, la puțin timp după ce ...
NATO urmărește îndeaproape situația creată de bombardamentul american din Iran
NATO urmărește îndeaproape situația creată de bombardamentul american din Iran
Un oficial NATO a declarat duminică pentru Reuters că alianța urmărește îndeaproape situația după ce președintele ...