Bogdan Putinică, şeful Microsoft România, mesaj către IT-işti: Atât noi, cât şi voi suntem acum responsabili pentru o mare parte a progresului acestei ţări

Potențialul României de creştere prin digitalizare şi adopție de tehnologie este fantastic, iar cea mai mare provocare constă în a realiza că ceea ce ne-a adus până în acest punct nu este suficient pentru a construi viitorul pe care ni-l dorim. Astfel că Microsoft România ca furnizor de tehnologie, cât şi programatorii care o folosesc pentru a crea inovaţie sunt împreună responsabili pentru o mare parte a progresului acestei ţări, este de părere Bogdan Putinică, general manager al Microsoft România.
Lidia Neagu - Dum, 28 nov. 2021, 22:58
Bogdan Putinică, şeful Microsoft România, mesaj către IT-işti: Atât noi, cât şi voi suntem acum responsabili pentru o mare parte a progresului acestei ţări

Putinică a susţinut un discurs la deschiderea evenimentului Microsoft Tech Day 2021, ajuns la cea de-a cincea ediție, care a avut loc între 24 şi 25 noiembrie, în format online.

Acesta le-a transmis dezvoltatorilor de software că tehnologia nu se concretizează în „mod magic sau neasistat” în viaţa oamenilor şi în mediul de afaceri.

„Cineva trebuie să o instrumenteze, să îmbine cunoaşterea cu instrumentele şi să creeze platformele şi aplicaţiile care fac viaţa oamenilor mai uşoară, mai bună şi mai productivă. Iar acei cineva sunteti voi. Atât noi, cât şi voi suntem acum responsabili pentru o mare parte a progresului pe măsură ce ne îndreptăm spre o societate digitală. Aşa că punem în faţă această viziune şi oportunitate ca ţel comun: să avansăm România ca un hub de digitalizare, inovaţie şi creştere pentru anii care vin”, a spus Bogdan Putinică.

Acesta a afirmat că în prezent ne aflăm într-un „punct de inflexiune”, fiind foarte important ca talentele din ţară să fie susţinute pentru a „construi viitorul pe care ni-l dorim”.

„Întrebarea care reiese este: de ce România nu este încă centrul de digitalizare și inovație, un hot spot digital pentru regiune? Cred că răspunsul constă în valorificarea tuturor avantajelor pe care România le are. Ne aflăm acum într-un punct de inflexiune în care deciziile de business și cursul pe care îl dăm inovațiilor sunt extrem de relevante și importante pentru viitor. Cea mai mare provocare constă în a realiza că ceea ce ne a adus până în acest punct nu este suficient pentru a construi viitorul pe care ni-l dorim. Pentru a ajunge acolo este foarte important să susținem talentele din România: dezvoltatorii, antreprenorii și startup-urile pentru a inova și crea afaceri de succes”.

România, locul 6 în lume după numărul de profesioniști IT certificați pe cap de locuitor

Potrivit reprezentantului Microsoft România, ţara noastră are peste 200.ooo de software developers, număr care ne plasează pe locul 6 în lume din perspectiva numărului de profesioniști IT certificați pe cap de locuitor, în fața unor țări ca SUA, India sau China. În industria IT operează aproximativ 20.000 de companii, dintre care aproape 100 sunt companii multinaționale care au deschis centre de dezvoltare și excelență în România.

„Din perspectiva tehnologiei și digitalizării, România are multe avantaje. Peste 43% din studenții din România sunt absolvenți ale unor facultăți tehnice, cu mult peste media europeană de 30%. Aproape 10.000 de specialiști în IT și Cloud ies de pe băncile facultăților în fiecare an”.

Putinică a explicat că în momentul de faţă, activitatea dezvoltatorilor de software a devenit tot mai complexă și nu mai presupune doar crearea unor aplicații software, ci dezvoltarea unor produse digitale care să contribuie la progresul economic și să genereze soluții pentru cele mai mari provocări de la nivel global. Iar transformarea digitală se bazează pe tehnologia cloud.

„Peste 95% dintre cele mai mari companii din lume își desfășoară astăzi afacerile cu Microsoft Cloud. Pe măsură ce industriile se extind în noi și noi moduri, adoptarea cloud-ului public este un ingredient cheie pentru a permite o transformare digitală esențială. Prin Microsoft Cloud, scopul nostru este să ne ajutăm clienții și pe voi să exploraţi arta posibilului. Înțelegem experiența unică a clienților și înțelegem modul în care se reinventează valoarea generată de aplicații”, a declarat Putinică.

Şeful Microsoft România a dat două exemple de companii care s-au dezvoltat cu ajutorul platformei de cloud al gigantului american, respectiv UiPath şi Endava.

„UiPath, o companie de care sigur aţi auzit, are acum in lista sa de clienți peste 50% dintre cele mai importante corporații din lume și o valoare de piață de aproximativ 7 miliarde de dolari. Birouri în peste 20 de țări. A parcurs un drum foarte lung, de la înființare în 2005, iar Microsoft este piatra de temelie a acestei expansiuni, începând cu resursele utilizate la fondarea sa până la testarea pe teren a softului său unic de robotizare a proceselor. Compania a fost fondată pe platforma Microsoft Azure. (…)

Aș aminti compania Endava care pentru a-și eficientiza procesele și-a transferat instrumentele de lucru, aplicații și servicii în Microsoft Teams. Acum 98% din cei peste 7.100 de angajați își încep ziua de lucru cu o platformă care susține obiectivele companiei: stimularea transformării pentru clienții săi”.

Bogdan Putinică a reiterat pe parcursul discursului său rolul esenţial al programatorilor pentru dezvoltarea României.

„Ne uitam spre viitor către reimaginându-l pentru a găsi soluții care să ne ajute să regândim afacerile folosind tehnologia deja adoptată și continuând procesul de transformare digitală accelerată din ultima perioadă în România, unde voi ca dezvoltatori aveți un rol fundamental”.

Microsoft Tech Day 2021 are loc într-un context în care sectorul IT din România este în plină expansiune, având o contribuție însemnată la PIB-ul țării, iar piața locală dispune de câteva atuuri unice, care odată valorificate o pot transforma într-un hub tehnologic regional. Unul dintre aceste avantaje competitive este reprezentat de comunitatea de dezvoltatori de software existentă aici (a doua, ca număr, din regiune). Procesele de dezvoltare de software pot determina creșteri însemnate la nivelul organizațiilor, însă industriile locale au nevoie de și mai mulți specialiști în IT pentru a genera valoare și noi oportunități economice și sociale.

Microsoft Tech Day se adresează în special profesioniștilor și liderilor din domeniul IT – dezvoltatori de software, administratori de baze de date, analiști sau experți în domeniul de data science.

Te-ar mai putea interesa și
Salariile bugetarilor au crescut cu 6 miliarde de euro în acest an, în România. La ce sumă imensă s-a ajuns, ca să se impună înghețarea pentru tot anul 2025
Salariile bugetarilor au crescut cu 6 miliarde de euro în acest an, în România. La ce sumă imensă s-a ajuns, ca să ...
Cheltuielile de personal ale statului al crescut în anul 2024 cu 32 de miliarde de lei, și au ajuns la 164 de miliarde de lei, adică aproape 33 de miliarde de euro, potrivit notei de fundamentare......
Statele Unite impun sancțiuni împotriva miliardarului Bidzina Ivanişvili, considerat liderul de facto al Georgiei
Statele Unite impun sancțiuni împotriva miliardarului Bidzina Ivanişvili, considerat liderul de facto al Georgiei
Departamentul de Stat american a anunţat vineri sancţiuni împotriva oligarhului Bidzina Ivanişvili, considerat liderul ...
INGHA: Debitul Dunării la intrarea în ţară va fi în creștere în următoarele zile, până la 4.900 mc/s
INGHA: Debitul Dunării la intrarea în ţară va fi în creștere în următoarele zile, până la 4.900 mc/s
Debitul Dunării la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi în creştere în următoarele zile până la valoarea ...
FIHR avertizează Guvernul că „Ordonanţa trenuleţ” va avea efecte devastatoare asupra turismului, dacă nu va fi însoțită de măsuri compensatorii
FIHR avertizează Guvernul că „Ordonanţa trenuleţ” va avea efecte devastatoare asupra turismului, dacă nu ...
Federaţia Industriei Hoteliere din România (FIHR) lansează un apel urgent către Guvernul României în ceea ce priveşte ...