Bogdan Trif: Litoralul, una dintre priorităţile ministerului. Din păcate, în ultimii ani nu a funcţionat la capacitate maximă
Bogdan Trif a participat luni la o întâlnire de lucru organizată de Consiliul Judeţean Constanţa în parteneriat cu Ministerul Turismului, la Palatul Administrativ din Constanţa, pe tema deschiderii sezonului estival, la eveniment fiind prezenţi investitori din turism, autorităţi locale şi reprezentanţi ai instituţiilor de control, anunță News.ro.
“Vreau să vă spun că una dintre priorităţile principale ale Ministerului Turismului este, categoric, litoralul românesc, este un motor al turismului nostru. Din păcate, în ultimii ani nu a funcţionat la capacitate maximă, avem un potenţial mai mare. Am rămas puţin în urma celor din vecinătatea noastră, dar, cu siguranţă printr-un efort comun putem să recuperăm pentru că avem potenţial”, a afirmat ministrul Turismului.
El a precizat că echipe de control din cadrul ministerului au venit pe litoral, urmând ca în prima fază să desfăşoare doar activităţi de prevenţie, după care vor rămâne aici pe durata sezonului estival.
“Vreau să vă spun că nu doar hotelierii, ci şi ceilalţi investitori reprezintă o prioritate pentru noi, în egală măsură şi turistul ocupă aceeaşi importanţă. Am venit cu o echipă de control, formată din opt oameni, iar în primă fază o să avem doar acţiuni de prevenţie şi îndrumare, după care două echipe vor rămâne pe toată perioada sezonului estival pentru a fi în permanentă legătură cu cetăţenii şi hotelierii. În a doua etapă, trebuie să atenţionez, o să fim mult mai duri şi nu o să permitem nicio abatere de la legislaţia de mediu care ar pune în pericol turismul din Constanţa şi staţiuni”, a explicat Bogdan Trif.
După declaraţiile ministrului, presa nu a fost lăsată la discuţii, jurnaliştii revenind la finalul întâlnirii, atunci când participanţii au susţinut o conferinţă de presă.
Ministrul Turismului a spus cu acest prilej că turismul pe litoral a crescut de la an la an, fiind unităţi de cazare care pot rivaliza cu unităţi similare din ţări mai dezvoltate din punct de vedere al turismului,
“În urma discuţiilor uneori aprinse, dar constructive, am ajuns la concluzia că totuşi turismul pe litoral Mării Negre a crescut de la an la an. Avem unităţi hoteliere, unităţi de cazare extrem de bine puse la punct, avem şi unităţi de alimentaţie publică care pot să rivalizeze cu absolut orice alte unităţi din ţări dezvoltate din punct de vedere al turismului, deci nu ne putem plânge de acest lucru. Avem investitori care doresc să continue aici, mai mult decât atât, să-şi mărească investiţiile, iar pentru aceasta au nevoie de sprijinul autorităţilor locale. Nu ne dorim să facem o vânătoare de vrăjitoare, dorim să venim alături de dânşii cu acţiuni de verificare, de îndrumare”, a susţinut ministrul Trif.
El a menţionat că a fost pe litoralul românesc şi în urmă cu trei săptămâni, într-o vizită neanunţată, pentru a vedea care este stadiul pregătirilor pentru sezonul estival, spunând că a constatat lucruri bune, dar şi mai puţin plăcute, la aspectele pozitive amintind de Mamaia şi Vama Veche.
Bogdan Trif a mai spus că în minivacanţa de 1 Mai se va afla pe litoral, în Vama Veche.