Bogdan Văduva a fost numit Group Chief Financial Officer în cadrul eMAG
Grupul eMAG își consolidează echipa de top management și îl numește pe Bogdan Văduva, un profesionist cu o experiență solidă în audit și consultanță, în rolul de Group Chief Financial Officer. Din noul său rol, Bogdan va contribui alături de echipa sa la atingerea obiectivelor ambițioase de dezvoltare ale Grupului eMAG pe termen mediu și lung prin identificarea unor noi oportunități de dezvoltare și accelerarea business-urilor mai tinere, vizând o creștere sustenabilă în întreaga regiune.
- Citește și Bogdan Văduva, Partener în cadrul KPMG România, părăsește compania de la 15 ianuarie – surse
„După mai bine de 20 de ani de experiență în consultanță, am acceptat provocarea de a mă alătura unui campion antreprenorial născut pe plan local cu anvergură regională, înțelegând că nu este o ocazie care trece de multe ori prin viață. Sunt într-o etapă a vieții în care am încă extrem de multă energie, chef să cresc și să învăț și cred în povestea eMAG, care a venit cu o abordare inovatoare în România, schimbând definitiv modul în care facem shopping și intrând în rutina zilnică a oamenilor. Sunt extrem de onorat că pot să contribui mai departe la o poveste de succes românească,” a spus Bogdan Văduva, CFO Group eMAG.
Absolvent al Academiei de Studii Economice din București, Bogdan și-a continuat educația la Harvard Business School, unde a urmat cursuri de leadership development și leadership organizațional. Anterior KPMG, Bogdan a lucrat la Arthur Andersen, EY și Deloitte.
Un profesionist cu peste 22 de ani de experiență în audit și consultanță, dintre care 20 de ani în echipa KPMG, Bogdan a avut o evoluție constantă, de la un rol de senior consultant ajungând partener în anul 2012 și membru al echipei executive, din care a făcut parte în ultimii cinci ani. De-a lungul carierei sale, Bogdan a coordonat echipe multi-disciplinare în proiecte majore din industrii diverse, de la energie, infrastructură, industria farmaceutică, retail și FMCG, oferind asistență inclusiv pentru listarea la Bursa de Valori București și London Stock Exchange.
„Bogdan aduce o experiență solidă de business în echipa eMAG, care ne va ajuta să ne atingem obiectivele ambițioase de dezvoltare, printr-o abordare unitară pe toate piețele în care operăm, creând valoare adăugată în întregul nostru ecosistem. Bogdan vine cu multă energie și dorința de a-și pune amprenta asupra evoluției unui business de anvergură, într-un domeniu extrem de dinamic și de viitor, ” a spus Tudor Manea, CEO Group eMAG.