Boiko Borisov: Bulgaria este pregătită să adere la Schengen cu frontierele aeriene, iar „corupţie este peste tot”
El a mai spus că este împotriva unei intrări în etape în spaţiul de liberă circulaţie Schengen, modalitate prin care ar fi amânată pentru mai târziu problema eliminării controalelor la frontierele terestre. Germania în special este favorabilă unei astfel de integrări în etape.
România şi Bulgaria îndeplinesc criteriile tehnice pentru admiterea în Schengen, dar unele state, precum Olanda, se opun primirii lor în acest spaţiu de liberă circulaţie, invocând faptul că ele ar trebui să facă mai multe progrese în lupta împotriva corupţiei pentru a-şi proteja astfel frontierele în mod eficient.
‘Prietenii noştri olandezi ar trebui să aprobe (eliminarea controalelor la) frontierele aeriene şi maritime ale Bulgariei şi României. Şi să lase chestiunea frontierelor terestre pentru mai târziu’, atunci când criza provocată de valul de migranţi se va mai atenua, a argumentat premierul bulgar în faţa presei, cu ocazia unei reuniuni informale a miniştrilor de externe din statele UE.
Totuşi, el a estimat că Bulgaria îndeplineşte de mult timp toate criteriile pentru o integrare completă în spaţiul Schengen.
‘Bulgaria şi-a asumat angajamentul de a proteja frontierele externe şi o face perfect’, a subliniat Borisov, amintind de gardul de sârmă ghimpată ridicat de-a lungul celor 270 de kilometri ai frontierei terestre cu Turcia, unde în plus a fost consolidat dispozitivul uman de supraveghere a acestei graniţe care este şi graniţa externă a UE.
Cât despre reproşurile privind corupţia în Bulgaria, el s-a declarat joi ‘iritat, pentru că nu este corect’, estimând că ‘peste tot există corupţie’, nu doar în Bulgaria.