Boloş: Am virat peste 1,3 miliarde lei pentru continuarea proiectelor Anghel Saligny

Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA), Marcel Boloş, a anunţat vineri că a virat suma de 1.328.760.409,83 lei, în vederea decontării a 772 de solicitări de transfer pentru obiective în execuţie finanţate prin Programul Naţional de Investiţii "Anghel Saligny".
AGERPRES - vin, 29 nov. 2024, 14:13
Boloş: Am virat peste 1,3 miliarde lei pentru continuarea proiectelor Anghel Saligny

„Finalul de săptămână vine cu veşti bune: continuăm sprijinirea autorităţilor locale şi a constructorilor prin decontarea facturilor restante la lucrări de investiţii care contribuie la dezvoltarea comunităţilor locale şi la reducerea disparităţilor dintre regiunile ţării. Suma transferată astăzi va ajunge la 656 de primării şi la 4 asociaţii de dezvoltare intercomunitară, astfel încât obiectivele să poată fi finalizate cât mai curând”, a precizat ministrul Marcel Boloş, potrivit unui comunicat de presă citat de scrie Agerpres.

Facturile au fost depuse de beneficiari pentru proiecte care vizează reabilitarea şi modernizarea infrastructurii rutiere, construirea sau refacerea unor poduri, înfiinţarea sau modernizarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă, a reţelelor de canalizare şi a staţiilor de epurare, precum şi înfiinţarea şi dezvoltarea sistemelor de distribuţie a gazelor naturale.

Situaţia plăţilor efectuate este disponibilă pe site-ul MDLPA, la adresa: https://www.mdlpa.ro/pages/plati.

Te-ar mai putea interesa și
Cosmopolis – povestea comunităţii dezvoltate de turcul Ahmet Emre Buyukhanli. Investiţii şi afaceri
Cosmopolis – povestea comunităţii dezvoltate de turcul Ahmet Emre Buyukhanli. Investiţii şi afaceri
Grupul turc Buyukhanli dezvoltă de aproape 20 de ani pe piața din România proiectul Cosmopolis, pe care l-a poziționat în mod repetat drept cel mai amplu proiect rezidențial construit în......
DOCUMENT – Recomandări FMI pentru România: Majorarea TVA, a accizelor, două cote de impozit pe venit (15% și 25%), reducerea sau eliminarea contribuției la sănătate
DOCUMENT – Recomandări FMI pentru România: Majorarea TVA, a accizelor, două cote de impozit pe venit (15% și 25%), ...
Fondul Monetar Internațional (FMI) recomandă României să adopte măsuri precum majorarea TVA, a accizelor, a impozitului ...
Amazon se pregătește de utilizarea roboților umanoizi care ar putea înlocui livratorii umani
Amazon se pregătește de utilizarea roboților umanoizi care ar putea înlocui livratorii umani
Amazon dezvoltă software pentru roboţi umanoizi care ar putea înlocui în viitor locurile de muncă ale lucrătorilor ...
UE face presiuni asupra Chinei pentru a relaxa restricțiile privind exporturile de pământuri rare
UE face presiuni asupra Chinei pentru a relaxa restricțiile privind exporturile de pământuri rare
Cu multe companii auto aflate în pericol de a stopa temporar producția din cauza imposibilității de a se aproviziona ...