Boloș anunță că din 19 spitale care ar urmat să fie contruite cu finanțare PNRR au rămas doar 13, dar și pentru acestea încă se negociază. Șase vor fi ridicate cu bani de la BEI

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, a declarat marţi că, în prezent, există discuţii cu reprezentanţii Comisiei Europene ca doar 13 spitale să fie realizate cu finanţare prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, iar alte şase dintre cele prevăzute să fie construite din împrumutul pe care ţara noastră o să îl contracteze de la Banca Europeană de Investiţii.
AGERPRES - mar, 01 apr. 2025, 17:49
Boloș anunță că din 19 spitale care ar urmat să fie contruite cu finanțare PNRR au rămas doar 13, dar și pentru acestea încă se negociază. Șase vor fi ridicate cu bani de la BEI

Boloş a fost întrebat, la Palatul Parlamentului, câte dintre spitalele care iniţial se prevedea că vor fi realizate prin PNRR vor rămâne în acest proiect.

„Iniţial, când am pornit Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, am pornit la drum cu 24, după care la prima renegociere au rămas 19, iar acum discuţiile cu Comisia Europeană au fost ca toate acele spitale care au contractele de achiziţie publică încheiate şi munca în şantier începută să poată continua finanţarea din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Această negociere este în momentul de faţă în lucru cu reprezentanţii Comisiei, urmează să fie definitivată în cursul acestei luni. Îngrijorarea pe care o are Comisia este că aceste proiecte de infrastructură spitalicească, care sunt complexe şi cu un nivel ridicat de risc de implementare, nu vor fi finalizate până pe 31 august 2026”, a explicat Marcel Boloş, relatează Agerpres.

Potrivit acestuia, urmează să fie identificate soluţii pentru ca aceste spitale să fie finalizate, fie prin transferul în Politica de coeziune, respectiv în Programul de sănătate, fie în împrumutul BEI, care este în procedură de contractare.

„Niciunul dintre aceste spitale nu va rămâne în voia sorţii, înţelegând importanţa pe care o au. 13 sunt în discuţie cu Comisia Europeană pentru ca să fie păstrate la finanţare din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Diferenţa de şase, până la 19, cât ne-am angajat, analizăm posibilitatea de a fi transferate în Programul de sănătate sau în împrumutul BEI. Deci, în momentul de faţă, analizele şi discuţiile pe care le avem sunt ca proiectele să aibă identificate surse de finanţare şi să nu afectăm infrastructura de sănătate. (…) Aceste proiecte nu sunt proiecte care se fac de pe o zi pe alta. A construi un spital înseamnă ani de muncă, de pregătire a proiectului şi de implementare (…) şi cred că nimeni nu se aştepta ca un spital construit de la fundaţie să fie gata într-un an de zile”, a afirmat ministrul Investiţiilor şi Fondurilor Europene.

Marcel Boloş a fost invitat, marţi, la Comisia pentru afaceri europene din Camera Deputaţilor, pentru a prezenta stadiul negocierilor şi al propunerilor de modificare a PNRR.

Te-ar mai putea interesa și
Engie a bifat deja 500 MW, jumătatea țintei de regenerabile pentru anul 2030 în România. A câștigat contracte CfD pentru două noi parcuri
Engie a bifat deja 500 MW, jumătatea țintei de regenerabile pentru anul 2030 în România. A câștigat contracte CfD pentru ...
ENGIE Romania, mai cunoscută la noi pentru activitatea din sectorul gazelor naturale, dar cu prezență din ce în ce mai mare în regenerabile, a ajuns la un portofoliu de aproape 500 MW în......
Declarații de ultima oră ale premierului Bolojan! Cum va fi adoptat pachetul II de măsuri fiscal-bugetare și ce se va întămpla cu pensiile magistraților
Declarații de ultima oră ale premierului Bolojan! Cum va fi adoptat pachetul II de măsuri fiscal-bugetare și ce se va ...
Premierul Ilie Bolojan a declarat miercuri că pachetul 2 de măsuri fiscale pentru reducerea deficitului nu poate fi adoptat ...
Președintele Senatului, Mircea Abrudean: Taxa pe tranzacțiile către firmele afiliate este un pas important spre echitate fiscală şi tratament egal între companiile româneşti şi multinaţionale
Președintele Senatului, Mircea Abrudean: Taxa pe tranzacțiile către firmele afiliate este un pas important spre echitate ...
Preşedintele Senatului, Mircea Abrudean, consideră că introducerea unei taxe pe tranzacţiile excesive dintre firmele ...
Stocul de cărbune de la Complexul Energetic Valea Jiului depășește 65.000 de tone. Compania susține că nu există riscul unei autoaprinderi
Stocul de cărbune de la Complexul Energetic Valea Jiului depășește 65.000 de tone. Compania susține că nu există riscul ...
Stocul de cărbune de la Complexul Energetic Valea Jiului (CEVJ), necesar pentru termocentrala de la Paroşeni, depăşeşte ...