Boloş: Avem planificat un deficit pe care nu-l atingem, de 2,5% din PIB, la sfârşitul lunii martie

Impactul cel mai mare asupra deficitului bugetar de la sfârşitul lunii februarie l-au avut cheltuielile cu apărarea naţională, a declarat, miercuri, ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, menţionând că deficitul bugetar la finalul lunii martie nu va depăşi 2,5% din PIB.
AGERPRES - mie, 03 apr. 2024, 14:25
Boloş: Avem planificat un deficit pe care nu-l atingem, de 2,5% din PIB, la sfârşitul lunii martie

„Impactul cel mai mare asupra deficitului bugetar de la sfârşitul lunii februarie l-au avut cheltuielile cu apărarea naţională. Am avut contracte cu termene scadente în lunile ianuarie şi februarie şi acestea au determinat aceste tipuri de cheltuieli. Într-adevăr, este un avans faţă de perioada precedentă, respectiv ianuarie-februarie 2023, de 0,5% din PIB, dar repet este generat de cheltuielile cu investiţiile”, a spus Marcel Boloş, prezent la conferinţa cu tema „Dezvoltarea – de la planificare la stabilitate şi durabilitate”, organizată de Banca Naţională a României şi Patronatul Proiectanţilor în Construcţii, scrie Agerpres.

Întrebat ce anume a fost cumpărat pentru apărarea naţională, ministrul Finanţelor a menţionat că este vorba de echipamente militare, dar nu a oferit detalii.

Referitor la deficitul bugetar din primele luni din acest an el a declarat că trebuie să ţinem cont de faptul că lunile ianuarie, februarie şi martie inclusiv nu sunt luni spectaculoase, cu impozite şi taxe colectate la buget.

„Cu toate acestea, trimestrul întâi, respectiv cele 99 de miliarde de lei pe care le aveam de făcut cu ANAF sunt realizate. O să vedeţi la sfârşitul trimestrului întâi că avem realizarea peste plan, ceea ce este un semnalul bun”, a declarat Marcel Boloş.

De asemenea, jurnaliştii au întrebat dacă ţinta de deficit bugetar este în pericol, iar ministrul Finanţelor a spus că în acest moment nu se poate pronunţa.

„Aici trebuie să avem în vedere că la luna iulie vom avea o traiectorie de deficit bugetar pe care ne-o va comunica Comisia Europeană, până în luna septembrie vom negocia această traiectorie de deficit….Noi avem un plan de venituri care până acum, la data la care discutăm subiectul, s-a realizat. Deci practic avem planificat un deficit pe care nu-l atingem, de 2,5% din PIB la sfârşitul martie. Nu va fi cazul de aşa ceva”, a spus Marcel Boloş.

Deficitul bugetar a urcat la 28,99 miliarde de lei după primele două luni ale acestui an, reprezentând 1,67% din PIB, în creştere de 1,7 ori comparativ cu un sold negativ de 17,04 miliarde lei, respectiv 1,07% din PIB, raportat în aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit datelor publicate recent de Ministerul Finanţelor.

În condiţiile în care, după prima lună din acest an, deficitul bugetar a fost 7,89 miliarde lei, respectiv 0,45% din PIB, înseamnă că, în februarie, deficitul bugetar a urcat de aproape trei ori.

Te-ar mai putea interesa și
România, Polonia, Spania și Bulgaria, cele mai mici rate ale locurilor de muncă disponibile
România, Polonia, Spania și Bulgaria, cele mai mici rate ale locurilor de muncă disponibile
Rata locurilor de muncă vacante din Uniunea Europeană s-a situat la 2,2% în primul trimestru din 2025, în scădere de la 2,3% în precedentele trei luni și de la 2,6% în perioada similară din......
Spitalul de Urgență Dr. Agripa Ionescu a stabilit fără dubiu că afecțiunea pulmonară a lui Ion Iliescu e de natură oncologică
Spitalul de Urgență Dr. Agripa Ionescu a stabilit fără dubiu că afecțiunea pulmonară a lui Ion Iliescu e de natură ...
Comisia medicală multidisciplinară de la Spitalul Clinic de Urgență Prof. Dr. Agrippa Ionescu a stabilit că afecțiunea ...
Record: România a bifat azi cea mai mare producție de energie solară din istorie
Record: România a bifat azi cea mai mare producție de energie solară din istorie
România a înregistrat la miezul zilei de azi cea mai mare producție instantanee de energie electrică din surse fotovoltaice ...
Costul orar cu forța de muncă a crescut cu 3,4% în UE în primul trimestru
Costul orar cu forța de muncă a crescut cu 3,4% în UE în primul trimestru
Costul orar al forței de muncă a crescut cu 3,4% în UE și cu 4,1% în zona euro, în primul trimestru din 2025, comparativ ...