Boloș: În scurt timp vom lansa emisiuni de obligațiuni verzi. Astăzi s-a făcut recepția pentru primele două scannere din vămi
Potrivit unui comunicat al ministerului de resort, Executivul a aprobat, joi, proiectul de Hotărâre de Guvern privind Cadrul referitor la finanţarea unor proiecte care sunt destinate protejării mediului înconjurător şi combaterii schimbărilor climatice, informează Ministerul de Finanţe.
Printre proiectele etichetate ca verzi sunt incluse cele legate de producţia de energie regenerabilă, eficienţa energetică, prevenirea şi controlul poluării, transportul curat, gestionarea sustenabilă a apei şi a apelor uzate, adaptarea la schimbările climatice, clădirile verzi şi gestionarea durabilă din punct de vedere ecologic a resurselor naturale vii şi a utilizării terenurilor.
„Era ultimul pas pe care îl mai aveam de îndeplinit pentru a putea emite obligaţiuni verzi. Aşa că, în curând veţi vedea primele emisiuni lansate. Vorbim despre un instrument prin care vom asigura finanţare pentru proiecte precum dezvoltarea reţelei de transport cu metroul în oraşele Bucureşti şi Cluj-Napoca, electrificarea căii ferate pentru a asigura servicii feroviare integral electrice în principalele zone urbane din România şi creşterea eficienţei energetice a fondului de clădiri şi înfiinţarea de noi zone de păduri urbane”, a explicat ministrul Marcel Boloş, citat în comunicat.
În conformitate cu Calendarul indicativ de emisiuni de titluri de stat aferent anului 2024, primele emisiuni de obligaţiuni verzi, atât pe pieţele internaţionale, cât şi pe piaţa internă, vor fi lansate în cursul acestui an.
Scannerele din vămi
Boloș a mai anunțat astăzi că primele două scannere pentru vămi vor fi operaţionale la finalul lunii viitoare, recepţia acestora fiind făcută joi.
El a adăugat că, la finalul anului, vor fi funcţionale opt scannere.
„Au ajuns în ţară primele scannere. ‘O să aibă vreodată România scannere în vămi?’, am fost întrebat recent într-un interviu. Greaua moştenire a fost mult prea des invocată. Când am preluat mandatul am ales să am o abordare diferită. Să arăt că uşor, uşor lucrurile se pot mişca. Transmiteam în decembrie că a fost semnat contractul şi că vom cumpăra din bani europeni 26 de sisteme noi de scanare cu raze X pentru inspectarea mărfurilor care intră în ţară. Mulţi se aşteptau probabil la o perioadă de linişte după asta. Ei bine, nu, astăzi vă anunţ că s-a făcut deja recepţia pentru două scannere, unul relocabil la Giurgiuleşti şi altul mobil la Albiţa. Ambele vor fi operaţionale la finalul lunii viitoare”, a scris Boloş pe pagina sa de Facebook.
Ministrul a subliniat că procesul nu presupune doar amplasarea scannerelor în punctele stabilite, ci înseamnă şi realizarea lucrărilor de construcţii pentru asigurarea respectării normelor de protecţie radiologică în exploatarea echipamentelor.
„Nu ne oprim aici. Astăzi am avut o şedinţă amplă cu noua conducere a Vămii, în care am vorbit despre mecanismele de combatere a contrabandei şi fraudei la frontiere. Lucrurile sunt în direcţia bună, aşa că la finalul anului vom avea opt scannere funcţionale”, a punctat Marcel Boloş.
La începutul lunii decembrie, Autoritatea Vamală Română anunţa, printr-un comunicat, că birourile vamale de frontieră vor fi dotate în următorii ani cu 26 de sisteme de scanare, primele aparate urmând să fie livrate şi montate chiar la începutul anului 2024.
Această măsură vine ca parte a unui efort mai larg al Ministerului Finanţelor de a moderniza infrastructura vamală pentru a asigura o gestionare eficientă a frontierelor în interesul securităţii naţionale şi a pentru a consolida mecanismele de combatere a contrabandei şi fraudei la frontiere.
„De astăzi intrăm în linie dreaptă în lupta noastră cu eradicarea fenomenelor ilicite şi în direcţia modernizării şi îmbunătăţirii sistemului vamal, cu accent deosebit pe consolidarea eforturilor de combatere a contrabandei. Aceste scanere vor permite o verificare mai rapidă şi mai precisă a conţinutului mijloacelor de transport, controlul vamal al mărfurilor pentru inspectarea conţinutul coletelor şi al containerelor urmând să se facă fără a mai fi necesară deschiderea lor. Alături de introducerea e-factura, e-sigiliu, şi introducerea informaţiilor telemetrice in sistemul de e-transport, construim un ecosistem robust care să descurajeze orice încercare de fraudă şi contrabandă”, explica ministrul Finanţelor, citat în comunicat.
Achiziţia celor 26 de scanere este parte din proiectul „Dotarea birourilor vamale de frontieră cu sisteme de scanare autovehicule şi containere (sisteme de securitate) şi înfiinţarea Centrului naţional de analiză imagistică în cadrul căruia se vor integra sistemele de scanare autovehicule şi containere din dotarea AVR”, semnat în cursul zilei de 4 decembrie 2023.
Beneficiarul proiectului este Autoritatea Vamală Română, iar finanţarea este asigurată din bugetul naţional şi din bugetul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).
Programul face parte Pilonul III al PNRR – Creştere inteligentă, sustenabilă şi favorabilă incluziunii, inclusiv coeziune economică, locuri de muncă, productivitate, competitivitate, cercetare, dezvoltare şi inovare, precum şi o piaţă internă funcţională, cu întreprinderi mici şi mijlocii (IMM-uri) puternice, Componenta 8 – Reforma fiscală şi reforma sistemului de pensii, Reforma R2 – Modernizarea sistemului vamal şi implementarea vămii electronice, Investiţia I4 – Implementarea vămii electronice.
Data începerii proiectului este 4 decembrie 2023. Data încheierii proiectului este 31 decembrie 2027 (31 decembrie 2026 pentru componenta finanţată prin PNRR). Durata proiectului este de 49 luni (37 luni pentru componenta finanţată prin PNRR). Finanţarea este nerambursabilă (PNRR): şi este de 34,060 milioane de euro.
Obiectivele generale ale proiectului sunt: eficientizarea controlului vamal asupra mijloacelor de transport prin dotarea autorităţii vamale, în punctele de trecere a frontierei, cu sisteme de securitate (echipamente de control nedistructiv: scanere autovehicule şi containere); integrarea sistemelor de securitate (echipamente de control nedistructiv) în Centrul Naţional de Analiză Imagistică şi realizarea monitorizării în timp real a analizelor imagistice asupra rezultatelor scanărilor efectuate cu echipamentele de scanat; îmbunătăţirea calităţii şi eficienţei serviciilor prestate de echipele de control operativ (în frontieră şi echipe mobile) pentru asigurarea securităţii şi siguranţei cetăţenilor şi protejarea intereselor financiare ale Uniunii şi ale statelor membre.