Boloş: MIPE pregătește programe de finanțare prin care să se asigure autonomia energetică a satelor

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, a declarat vineri, la Oradea, că ministerul său pregăteşte programe de finanţare care să asigure autonomia energetică şi pentru mediul rural, relatează Agerpres.
AGERPRES - vin, 16 sept. 2022, 17:01
Boloş: MIPE pregătește programe de finanțare prin care să se asigure autonomia energetică a satelor

„Noi, pe lângă ceea ce înseamnă independenţa energetică şi susţinerea publică de alimentare cu energie termică, lucrăm pentru a propune Comisiei (Europene n.r.) în PNRR (Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă), în noul capitol, RepowerEU, un tip de proiecte pentru sate prin care să se asigure autonomia energetică a satelor. Printr-o serie de proiecte pilot ne dorim să poată fi achiziţionate panouri fotovoltaice pentru utilizarea energiei solare, să avem o alternativă de consum la nivelul comunităţilor locale şi gospodăriilor, dar studiem şi problema acestor SACET-uri (Sisteme de Alimentare Centralizată cu Energie Termică) de mici dimensiuni care, utilizând biomasa sau resurse regenerabile în mixaj, să poată prin cogenerare să livreze apa caldă şi căldura necesară populaţiei de la sate. Este un concept pe care l-am văzut în Germania şi care funcţionează foarte bine”, a declarat ministrul Boloş.

Potrivit acestuia, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) are în vedere şapte proiecte pilot pe care să le implementeze prin PNRR, iar modelele să fie urmate de către primării şi autorităţile locale astfel încât să fie asigurată căldura şi apa caldă, cel puţin, din resurse regenerabile.

Te-ar mai putea interesa și
Câţi bani a luat România de la BEI, din finanţări, în 2024
Câţi bani a luat România de la BEI, din finanţări, în 2024
România este un partener cheie pentru Grupul Băncii Europene de Investiţii, iar în 2024 instituţia a acordat finanţări în valoare de 2,49 miliarde de euro, a declarat, joi, vicepreşedintele......
Putin ar putea aborda o posibilă încetare a focului cu Ucraina, dacă va fi întrebat despre aceasta
Putin ar putea aborda o posibilă încetare a focului cu Ucraina, dacă va fi întrebat despre aceasta
Președintele rus Vladimir Putin ar putea aborda o posibilă încetare a focului cu Ucraina, dacă va fi întrebat de reporteri ...
Calea ferată București – Giurgiu. A fost admisă contestația Porr, după ce asocierea Arcada – Alstom fusese declarată câștigătoare pentru noul contract de modernizare
Calea ferată București – Giurgiu. A fost admisă contestația Porr, după ce asocierea Arcada – Alstom fusese ...
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a admis contestația Porr Construct în cadrul licitației pentru ...
Hidroelectrica a ieșit la vânzare de energie electrică pentru 2026, dar nu a venit nimeni să cumpere
Hidroelectrica a ieșit la vânzare de energie electrică pentru 2026, dar nu a venit nimeni să cumpere
Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică, a scos la vânzare energie electrică pentru livrare în ...