Boloş: Pentru anul 2024 nu există creşteri de impozite şi taxe. Deficitul bugetar – ”în jur de 5%”

Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a declarat, luni, legat de proiectul bugetului de stat, că pentru anul 2024 nu există creşteri de impozite şi taxe, menţionând că deficitul va fi "în jur de 5%".
AGERPRES - lun, 11 dec. 2023, 14:35
Boloş: Pentru anul 2024 nu există creşteri de impozite şi taxe. Deficitul bugetar - ''în jur de 5%''

Boloş a prezentat în şedinţa conducerii PNL măsurile de combatere a evaziunii fiscale, precizând că acestea vor fi foarte dure pentru cei care săvârşesc fapte de natură infracţională în domeniul TVA.

„Sunt măsurile de combatere a evaziunii fiscale pe care le-am anunţat, este un obiectiv pe care îl avem în vedere pentru a aduce bani suplimentari la buget şi pentru a avea o fundamentare cât mai justă pentru această componentă de venituri. (…) Noi încercăm să introducem trei lucruri: primul este cel legat de majorarea pedepselor pentru ceea ce înseamnă infracţiunile economico-financiare şi, sigur, o componentă importantă, aşa cum şi Uniunea Europeană face, este cea legată de TVA. Deci sancţiunile pentru cei care săvârşesc fapte de natură infracţională în domeniul TVA vor fi foarte dure, pe modelul celor din Uniunea Europeană”, a explicat ministrul.

El a adăugat că o altă măsură va fi legată de utilizarea sistemelor informatice.

„După cum ştim, de la 1 ianuarie 2024, intră în vigoare factura electronică pentru tot mediul de afaceri, 1 iulie data pentru decontul de TVA precompletat, urmează să venim cu măsuri în Guvern şi, apoi, raportarea informaţiilor contabile în declaraţia 406, pentru cei care cunosc, de la 1 iulie va fi termen devansat. Toate aceste lucruri trebuie să dea rezultate în combaterea evaziunii fiscale. Şi trei: separarea competenţelor organelor abilitate de lege, astfel încât de marea evaziune să se ocupe organele competente pe care România le are şi, sigur, apoi cauzele care sunt mai mici să rămână la mecanismele actuale. Toate acestea sunt demersuri pentru ca să avem o mai bună fundamentare a veniturilor”, a indicat Marcel Boloş.

Potrivit acestuia, Comisia Europeană a făcut studii în ceea ce priveşte evaziunea fiscală în România care au arătat că există un gap de TVA de 9 miliarde de euro, iar 40% din acesta vine din achiziţiile intracomunitare. „Din acest punct de vedere, deciziile noastre vor fi gândite şi o să vedeţi în Ordonanţa ‘trenuleţ’. Haideţi să vedeţi proiectul legii bugetului de stat şi pachetele de măsuri care însoţesc proiectul de lege al bugetului de stat pentru ca să avem bază pentru veniturile pe care le-am luat în calcul. (…) Sunt mai multe măsuri care să ducă la îmbunătăţirea veniturilor”, a spus Boloş.

Întrebat de majorarea accizelor la carburanţi, ministrul a explicat că nu va fi o majorare, ci o actualizare a lor, conform legii în vigoare.

„Nu discutăm de nicio majorare la accize, aplicăm legea, ele se actualizează conform legii cu indicele preţului de consum. Aici, pentru consumatori am încercat să gândim un mecanism pe care o să-l vedeţi în Ordonanţa ‘trenuleţ’ de introducere eşalonată, dar nu este vorba de nicio creştere de accize, să nu panicăm oamenii, ci este vorba de aplicare a unor prevederi legale existente în legislaţie”, a menţionat Marcel Boloş.

Legat de creşterea salariului minim, Boloş a spus că este decizia coaliţiei. „Nu poţi merge cu creşteri de salarii minime una după cealaltă. Am avut o creştere în octombrie de 3.300 lei, trebuie să lăsăm să nu bulversăm mediul de afaceri”, a completat ministrul.

El a mai spus că se estimează o creştere a PIB, menţionând că aceasta este de la 1.591 miliarde lei la 1.733,8 miliarde lei pentru 2024.

„Avem 27% venituri fiscale din PIB şi avem un sistem de cheltuieli publice care nu este dat peste cap faţă de media europeană. Suntem pe un sistem de cheltuieli publice moderat, până când vom ajunge să ajustăm acest procent este cale lungă. Cert este că pentru anul 2024 nu există creşteri de impozite şi taxe. Deficitul va fi în jur de 5%”, a mai transmis ministrul Boloş.

Te-ar mai putea interesa și
Klaus Iohannis nu a desemnat premierul. Negocierile continuă și astăzi. Președintele speră că după numirea președinților celor două camere se va putea face și guvernul
Klaus Iohannis nu a desemnat premierul. Negocierile continuă și astăzi. Președintele speră că după numirea președinților ...
Preşedintele Klaus Iohannis a făcut declarații după consultările pe care le-a avut la Palatul Cotroceni cu partidele parlamentare. După consultările de astăzi de la Cotroceni, el speră că......
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
Valoarea alocaţiilor de stat pentru copii achitate în luna noiembrie 2024 a fost de 1,2 miliarde de lei, iar suma medie ...
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele rus Vladimir Putin a promis duminică şi mai multă "distrugeri" în Ucraina după un atac cu drone în ajun, ...
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri ...