Boloş: România a ajuns astăzi la o rată de absorbţie de 38,9% a fondurilor europene pentru politica de coeziune
„Ministerul Fondurilor Europene gestionează politica de coeziune, adică toate fondurile care sunt alocate României prin Fondul de Coeziune, Fondului Social European şi Fondului European de Dezvoltare Regională. Valoarea bugetului pe care îl avem alocat pentru politica de coeziune este de 22,5 miliarde de euro, iar, la preluarea mandatului, am avut un nivel de absorbţie de 5,6 miliarde de euro, adică 25,2%”, a menţionat Boloş.
Potrivit acestuia, în prezent, România a atras 38,9% din fonduri.
„Astăzi avem 8,8 miliarde cifră de absorbţie, ceea ce înseamnă o rată de absorbţie de 38,9% pentru politica de coeziune, adică 13,7% în plus şi 3,2 miliarde de euro în plus ca cifră absolută”, a continuat oficialul guvernamental.
De asemenea, de la preluarea mandatului, au fost încheiate peste 2.100 de contracte de finanţare.
„Am preluat 7.230 de contracte de finanţare în valoare de 26,2 miliarde de euro, iar astăzi sunt 9.145 de contracte de finanţare, cu o valoare totală de 36,4 miliarde de euro. Este important de reţinut că în acest an am încheiat 2.185 de contracte de finanţare cu o valoare de 10 miliarde de euro”, a spus Boloş.
El a menţionat că toate aceste cifre sunt rezultatul activităţii de un an.
„Cifrele la preluarea mandatului sunt aferente perioadei 2014 – 4 noiembrie 2019, când am preluat mandatul de ministru”, a adăugat ministrul.