Bolt lansează serviciile de ride-hailing în Piteşti şi Craiova, ajungând astfel în 10 oraşe din România
Serviciile de ride-hailing sunt primele cu care compania îşi marchează prezenţa în cele două oraşe din sudul ţării.
„Procesul de expansiune al companiei noastre este accelerat, dezvoltarea mergând pe mai multe planuri, de la deschiderea de noi oraşe la lansarea şi extinderea de noi servicii. În acest proces complex şi foarte rapid, am căutat în fiecare oraş să respectăm cu stricteţe toate prevederile legii cu privire la autorizaţiile necesare şoferilor noştri parteneri şi la condiţiile de operare şi să răspundem cerinţelor impuse de pandemie. Bolt este lider în materie de mobilitate în Europa şi în multe ţări din regiunea noastră, deci era firesc ca ambiţiile să fie mari şi pentru România. Lansările de astăzi sunt un eveniment în istoria Bolt România, sperăm ca ele să se bucure de acelaşi succes ca în toate celelalte oraşe. Vom continua extinderea la nivel naţional cu lansarea în alte oraşe în perioada următoare”, a declarat Cristian Sălceanu, country manager Bolt România.
Pentru a accesa serviciile de transport la cerere Bolt, utilizatorii trebuie să instaleze aplicaţia Bolt, pe care o pot descărca de pe Google Play sau App Store.
Bolt este cea mai mare platformă europeană de mobilitate, care are drept scop să facă mobilitatea urbană mai accesibilă, convenabilă şi responsabilă.
Bolt are peste 50 de milioane de utilizatori înregistraţi în peste 40 de ţări din Europa şi Africa. Serviciile sale variază de la ride-hailing, la micromobilitate cu trotinete şi biciclete electrice, până la livrarea de alimente şi pachete.
În România, Bolt este prezentă în Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi, Constanţa, Braşov, Ploieşti, Galaţi, Piteşti şi Craiova.