Bombardamente ale aviaţiei turce asupra bazelor PKK din nordul Irakului
Aceste bombardamente au vizat un grup de 60-70 de militanţi PKK, inclusiv comandanţi superiori, în sectorul Haftanin, în apropiere de graniţa siriană, a precizat comandamentul militar turc pe site-ul său de internet, citat de AFP.
UPDATE – Davuoglu: Nouă arestări în legătură cu atentatul de la Ankara, comis de PKK şi YPG
Nouă persoane au fost arestate după atentatul de miercuri seară de la Ankara, a anunţat joi premierul Ahmet Davutoglu, care a atribuit atacul Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK) şi miliţiei kurde siriene YPG, potrivit agenţiilor France Presse şi Reuters.
‘În lumina informaţiilor pe care le-am obţinut, a fost identificat în mod clar că acest atac a fost comis de membri ai unor organizaţii teroriste din interiorul Turciei, împreună cu un membru al YPG care a intrat din Siria’, a declarat şeful guvernului turc, într-o intervenţie în direct la posturile de televiziune.
Potrivit lui Davutoglu, atentatul a arătat că YPG este o organizaţie teroristă, iar Turcia se aşteaptă la cooperare din partea aliaţilor săi împotriva grupării kurde siriene.
Din cele 28 de persoane ucise în atentatul de la Ankara, 26 erau militari, a mai indicat premierul turc.
Tabăra Haftanin este una din cele mai important baze ale rebelilor kurzi din munţii din nordul Irakului. Dar, potrivit Reuters, printre obiectivele vizate figurează Zap şi Avasin.
De la reluarea luptelor între forţele de securitate turce şi PKK vara trecută, avioane turce au efectuate numeroase raiduri împotriva acestor tabere.
După mai bine de doi ani de la încetarea focului, confruntări sângeroase au reînceput în vară în sud-estul Turciei, regiune locuită de o majoritate kurdă.
Poliţia turcă l-a identificat pe autorul atentatului cu maşină-capcană, care a ucis 28 de persoane miercuri seara la Ankara, relatează presa locală. Acesta este un sirian care a intrat în Turcia ca refugiat, fiind prezentat ca apropiat de miliţiile kurde din Siria. El se numeşte Salih Necar şi a murit în timp ce comitea atentatul, a relatat AFP, citând mass-media de la Ankara.