”Flancul estic al NATO este mai puternic în această zi! Pentru prima dată, bombardierele B-52 Stratofortress de la Barksdale Air Force Base au aterizat în România în sprijinul Bomber Task Force Europe. Aliaţii şi naţiunile partenere profită de orice ocazie pentru a se antrena împreună, pentru a îmbunătăţi pregătirea şi pentru a promova pacea şi securitatea în regiunea europeană”, se arată pe pagina de Facebook a MApN.
Potrivit unei informări transmise de Forţele Aeriene ale SUA, în timp ce zburau în spaţiul aerian internaţional şi în conformitate cu dreptul internaţional, bombardierele americane B-52 au fost interceptate de două aeronave ruseşti deasupra Mării Barents, aproximativ la ora 8,00, ora Europei centrale.
”Aeronavele americane nu şi-au schimbat cursul de zbor ca urmare a interceptării şi au continuat traseul de zbor programat fără incidente, în acest fel bombardierele B-52 şi-au îndeplinit misiunea planificată în prealabil, care a inclus integrarea alături de avioanele de luptă NATO înainte de a ateriza la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu”, arată sursa citată.
În timpul desfăşurării misiunii, bombardierele vor funcţiona cu numele a 20-a Escadrilă Expediţionară de Bombardament (20th Expeditionary Bomb Squadron) şi va fi integrată cu Aliaţii NATO şi alţi parteneri internaţionali pentru punerea în comun a capabilităţilor şi asigurarea angajamentelelor de securitate din aria de responsabilitate a Comandamentului European al SUA.
Aceasta este prima dată când bombardiere strategice americane operează din România.
„În contextul global de astăzi, este vital să fim pregătiţi pentru a oferi o gamă largă de capabilităţi viabile de la distanţe mari. Această reeditare a Bomber Task Force oferă o oportunitate excelentă de a ne perfecţiona tacticile, tehnicile şi procedurile agile de luptă. (…) Prin eforturi de colaborare cu aliaţii noştri, SUA permit trupelor noastre să combată ameninţările actuale şi viitoare”, a declarat generalul James Hecker, comandantul Forţelor Aeriene ale SUA în Europa – Forţele Aeriene SUA în Africa (USAFE-AFAFRICA).
Conform informării citate, Statele Unite îşi demonstrează constant angajamentul faţă de aliaţii şi partenerii NATO prin misiuni Bomber Task Force (BTF). Prin aceste misiuni, USAFE-AFAFRICA asigură angajarea dinamică a forţelor de luptă în teatrul european, oferind predictibilitate strategică şi asigurări aliaţilor şi partenerilor, contribuind în acelaşi timp la descurajarea adversarilor, printr-o imprevizibilitate operaţională mai ridicată pentru potenţialii inamici, precizează sursa citată.
„Statele Unite sunt dedicate să lucreze alături de aliaţii şi partenerii noştri NATO de-a lungul Flancului Estic pentru a ne asigura că avem abilităţile consolidate şi capacităţile de coordonare necesare pentru a menţine siguranţa, securitatea şi stabilitatea regională”, a adăugat Hecker.
Misiunile periodice şi de rutină ale bombardierelor strategice americane demonstrează modul în care Statele Unite şi NATO sunt pregătite şi bine echipate pentru a lucra împreună cu aliaţii şi partenerii naţiunii gazdă pentru a descuraja ameninţările şi a apăra Alianţa, se menţionează în informare.