Bonurile câştigătoare la extragerea Loteriei bonurilor fiscale sunt cele din 11 septembrie, cu o valoare 875 de lei Bucureşti
La această extragere au participat bonurile fiscale emise în perioada 1 – 30 septembrie 2018, iar fondul de premiere este de 1 milion de lei, sumă din care vor fi acordate cel mult 100 de premii.
După centralizarea cererilor de revendicare a premiilor, dacă numărul acestora este mai mare de 100, va fi organizată o a doua extragere, pentru determinarea a maximum 100 de bonuri câştigătoare.
Rezultatele extragerii sunt publicate pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice (MFP), al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) şi al C.N. „Loteria Română” (CNLR) pentru o perioadă de minimum 30 de zile.
Cererile de revendicare pot fi depuse începând cu prima zi după efectuarea extragerii, timp de 30 de zile. Posesorii bonurilor câştigătoare trebuie să depună bonurile fiscale (în original), copia actului de identitate şi o cerere, la orice administraţie fiscală din structura ANAF.
Pe de altă parte, tot duminică, Loteria Naţională a organizat a doua etapă de selecţie a celor 100 de câştigători la extragerea lunară din data de 16 septembrie 2018, la care au participat bonurilor fiscale emise între 1 şi 31 august 2018. Pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice (MFP) se pot consulta toate informaţiile referitoare la etapa a doua de selecţie câştigătorilor.
În prima etapă a extragerii lunare au fost desemnate ca fiind câştigătoare bonurile fiscale emise în data de 21 august 2018, cu o valoare de 60 de lei. După centralizarea bonurilor fiscale câştigătoare, depuse în termenul legal de 30 de zile, a rezultat un număr de 575 cereri de revendicare, fiind depăşit astfel numărul maxim de premii stabilit prin lege (cel mult 100 de premii).
După stabilirea celor 100 de bonuri fiscale câştigătoare, acestea vor fi centralizate şi transmise în termen de două zile către ANAF în vederea încărcării rezultatelor în „Baza de date privind Loteria bonurilor fiscale”, respectiv pentru verificarea autenticităţii bonurilor fiscale câştigătoare de către Direcţia Generală Antifraudă Fiscală, prin direcţiile regionale antifraudă fiscală.