Bonusurile plătite pe Wall Street în 2022 ar urma să scadă cu 22%

26 10. 2022
new-york-stock-exchange-trading-floor-on-wall-street-new-york-new-york-ca99c7-1024

Inflaţia, războiul din Ucraina şi majorarea dobânzilor afectează perspectivele economice. Pe Wall Street, comisioanele băncilor de investiţii au scăzut de la nivelul record din 2021, din cauza reducerii fuziunilor, achiziţiilor şi Ofertelor Publice Iniţiale (IPO).

Perspectivele pesimiste contrastează cu câştigurile excepţionale realizate anul trecut de bancheri. Nivelul compensaţiei medii a urcat în 2021 la 516.560 dolari pe an pentru angajaţii sectorului valorilor mobiliare în New York, de la 438.450 dolari în 2020, a anunţat DiNapoli. Acesta depăşeşte de cinci ori salariul mediu în sectorul privat şi include bonusuri medii de 257.500 dolari în 2021 pentru angajaţii sectorului valorilor mobiliare.

„Ultimii doi ani de profituri şi bonusuri, alimentate parţial de răspunsul extraordinar al autorităţilor federale la pandemie, nu sunt sustenabile. În condiţiile în care sectorul a înregistrat o încetinire în 2022, firmele de top revizuiesc necesităţile angajaţilor şi cele privind spaţiile de birouri, iar o scădere prelungită a activităţii economice ar putea avea un impact negativ asupra veniturilor statului şi oraşului”, a explicat DiNapoli.

În primul semestru din 2022, firmele de pe Wall Street au pus deoparte cu 6,5% mai puţin pentru compensaţii, deoarece profiturile înainte de taxe s-au înjumătăţit la 13,5 miliarde de dolari, susţine DiNapoli.

În 2021, sectorul valorilor mobiliare a dat angajaţilor cele mai mari bonusuri din 2006, în condiţiile redresării economiei după pandemie.

Angajaţii de pe Wall Street rămân o forţă importantă în oraşul New York, reprezentând 16% din activitatea sa economică. În 2020, unul din 11 locuri de muncă din oraş era legat de sectorul valorilor mobiliare, deşi s-a înregistrat un declin faţă de 2019, când una din nouă slujbe era în acest domeniu.

În primele nouă luni din 2022, în sectorul valorilor mobiliare s-au angajat 1.600 persoane, cifra totală ajungând la 181.600.