Bonusurilor bancherilor care depăşesc 30.000 de euro, restricţionate în Austria
În cazul bonusurilor care depăşesc 150.000 de euro, sau 100% din salariul fix, plata imediată va fi limitată la 40%, relatează Bloomberg.
Măsura se referă la bonusurile acordate angajaţilor „risk buyers”, care efectuează operaţiuni de risc, precum traderii şi ofiţerii de credite, şi va fi aplicată pentru prima oară plăţilor aferente anului 2012.
„Obiectivul este crearea unei strategii care să aducă interesele proprii ale angajaţilor în linie cu cele ale companiilor. Austria nu se compară cu Marea Britanie, dar există domenii în care trebuie să ne asigurăm că stimulentele acordate sutn corecte”, a spus Ettl.
În 2011, băncile austriece au plătit unor 14 angajaţi, între care doi care lucrau în străinătate, compensaţii de peste 1 milion de euro, potrivit unui studiu al FMA efectuat în 26 de bănci.
În aceste bănci, 2.282 de angajaţi au fost încadraţi în categoria „risk buyers”, 30% din beneficiile lor salariale fiind plătite sub formă de bonusuri.
Erste Group Bank, Raiffeisen Bank International şi Bank Austria, divizie a UniCredit, sunt cele mai mari trei bănci din Austria.
Noile reguli referitoare la bonusuri se aplică şi subsidiarelor acestor bănci din străinătate, inclusiv din Europa de Est, a precizat Ettl.