Prima Casă – Boom de cereri: 140 de solicitări pe zi

Economica.net
28 05. 2014
apartamente_84976000

PRIMA CASA 2014 De la începutul anului 2014, numărul de garanții acordate a fost de aproximativ 9.000, iar finanțările accesate au fost în valoare de cca 310 milioane euro, cu o valoare medie a finanţării accesate de cca 35.600 euro.

În topul pe județe în funcţie de numărul de solicitări primite se găsesc: Municipiul Bucureşti cu 28% din total, județul Ilfov cu 7,9%, județul Cluj cu 7,1 %, județul Timiș cu 5,9 % și, apoi, județele Constanța, Brașov, Sibiu şi Iași cu procente mai mici.
Statistic, situația indică preferința pentru imobile cu 2 camere, 51% dintre solicitări, și pentru imobile cu 3 camere – 29%.

Garsonierele și imobilele cu 4 camere și peste au fost solicitate de 11%, respectiv 6% dintre clienți. Majoritatea garanțiilor acordate, 56%, sunt mai mici de 40.000 mii Euro (23% sunt peste 50.000 Euro și 19% sunt cuprinse în intervalul 40.000 – 50.000 Euro). În fine, 30% din valoarea garanțiilor acordate a fost destinată achiziției de imobile construite între anii 2008-2014.
La nivelul anului 2014, a fost alocat deja băncilor participante în program un procent de circa 95% din cele 1,2 miliarde lei, puse la dispoziție de Guvern.

Până la data de 27.05.2014 FNGCIMM SA a acordat aproximativ 115.000 de garanții, contracte încheiate în perioada 2009-2014, valoarea finanţărilor susținute fiind de circa 4,4 miliarde Euro.