BOR anunţă că este gata să ofere ajutor refugiaţilor – AFP

Biserica Ortodoxă Română s-a declarat joi gata să-i ajute pe refugiaţii care vor ajunge în România, precizând că pentru creştini există datoria de a-şi ajuta aproapele 'indiferent de credinţa acestuia', informează AFP.
Economica.net - joi, 03 sept. 2015, 11:42
BOR anunţă că este gata să ofere ajutor refugiaţilor - AFP

‘Atunci când aproapele nostru se află în dificultate, din cauza unor conflicte sângeroase care se produc în ţara sa de origine, noi, în calitate de creştini, avem datoria să-l ajutăm indiferent de care este credinţa sau cultura sa’, conform declaraţiilor făcute pentru AFP de purtătorul de cuvânt al BOR, Constantin Stoica. ‘Biserica va sprijini autorităţile atunci când România va primi refugiaţi’, a adăugat el, declarându-se impresionat de ‘criza umanitară aflată în plină desfăşurare’.

Constantin Stoica a reamintit că BOR a organizat încă din 2014 o colectă de fonduri pentru ajutorarea victimelor conflictului din Siria, reuşind să adune aproximativ 500.000 de euro.

România, care nu face încă parte din spaţiul de liberă circulaţie Schengen, a fost până în prezent ocolită de valurile de refugiaţi care bat în aceste zile la porţile Europei.

Însă, după acordul liderilor europeni cu privire la mecanismul de repartizare voluntară a 60.000 de solicitanţi de azil în cursul următorilor doi ani, Bucureştiul s-a oferit să găzduiască aproximativ 1.800 de refugiaţi începând din luna noiembrie, pentru a mai ridica presiunea care apasă asupra unor ţări, îndeosebi Italia şi Grecia, notează AFP.

Conform consilierului prezidenţial însărcinat cu politici europene Leonard Orban, aceşti refugiaţi vor fi repartizaţi în şase centre unde vor fi găzduiţi timp de doi ani, mai notează agenţia franceză de presă.

Te-ar mai putea interesa și
ONRC: 1.565 de societăţi cu capital străin au fost înfiinţate în primul trimestru din 2025
ONRC: 1.565 de societăţi cu capital străin au fost înfiinţate în primul trimestru din 2025
Un număr de 1.565 de societăţi cu participare străină la capitalul social au fost înfiinţate în România în primul trimestru din 2025, în scădere cu 6,57% comparativ cu perioada similară......
Coreea de Sud: Partidul Democrat de opoziţie l-a desemnat candidat la prezidenţiale pe Lee Jae-myung, favorit în sondaje
Coreea de Sud: Partidul Democrat de opoziţie l-a desemnat candidat la prezidenţiale pe Lee Jae-myung, favorit în sondaje
Partidul Democrat, principala formaţiune politică de opoziţie din Coreea de Sud, l-a desemnat pe Lee Jae-myung drept candidat ...
Germania: Johann Wadephul, favorit să devină noul ministru de externe
Germania: Johann Wadephul, favorit să devină noul ministru de externe
Johann Wadephul este favorit să devină noul ministru de externe al Germaniei, relatează duminică o media locală, citată ...
Carrefour închide definitiv unul dintre cele mai mari hypermarketuri din România și anunță reduceri masive
Carrefour închide definitiv unul dintre cele mai mari hypermarketuri din România și anunță reduceri masive
Gigantul Carrefour închide luna viitoare magazinul său din mall-ul Sun Plaza din sudul Bucureștiului, pe care îl cumpărase ...