Boris Johnson a fost vaccinat cu serul de la AstraZeneca. Premierul Italiei, Mario Draghi, a anunțat că va proceda la fel
”Nu am simţit practic nimic”, a declarat liderul conservator în vârstă de 56 de ani, care a fost vaccinat la Spitalul St Thomas din Londra, unde a stat trei zile la terapie intensivă în aprilie 2020, când a fost bolnav de COVID-19. El le-a cerut compatrioţilor să se vaccinzeze pentru că este ”cel mai bun lucru pentru voi, familia voastră şi toţi ceilalţi”.
După ce Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a concluzionat joi că vaccinul grupului suedezo-britanic este ”sigur şi eficient”, mai multe ţări europene au reluat vaccinarea, după ce o suspendaseră din cauza temerilor de efecte secundare, în special formarea de cheaguri de sânge.
Citiți și: Boris Johnson susține în continuare folosirea vaccinului de la AstraZeneca (economica.net)
Angajat de la începutul lunii decembrie într-o campanie masivă de vaccinare, Regatul Unit a administrat peste 26 de milioane de prime doze de vaccin împotriva COVID-19. Numai joi, au fost injectate 660.276 de doze.
Mario Draghi se va vaccina tot cu AstraZeneca
Premierul italian Mario Draghi a anunţat vineri că va fi vaccinat cu AstraZeneca, după suspendarea acestuia câteva zile din cauza unor tulburări rare şi grave de coagulare la unele persoane vaccinate, fără o legătură dovedită cu serul, notează AFP.
„Nu am făcut încă o rezervare, dar grupul meu de vârstă se numără printre cei eligibili pentru a primi vaccinul şi da, voi face AstraZeneca, fiul meu l-a primit alaltăieri în Marea Britanie, deci nu există absolut nicio prevenţie, nicio îndoială”, a declarat Mario Draghi, 73 de ani, în faţa presei la Roma.
Alături mai ales de Germania, Franţa şi Spania, Italia a suspendat luni ca măsură de precauţie administrarea vaccinului AstraZeneca după semnalarea unor efecte secundare potenţial grave.
Aceasta a fost reluată vineri la o zi după concluziile Agenţiei Europene pentru Medicamente (EMA), considerând „sigur şi eficient” serul companiei britanico-suedeze.
Pe acest fond, Agenţia Italiană pentru Medicamente (AIFA) a ridicat imobilizarea unui lot de vaccinuri reprezentând peste 200.000 de doze, în timp ce ţara suferă foarte mult din cauza întârzierilor în livrările de seruri ale laboratoarele Pfizer/BioNTech, Moderna şi AstraZeneca.
Potrivit lui Mario Draghi, suspendarea a încetinit campania de vaccinare, „dar această încetinire nu a fost dezastruoasă”, parţial compensată de alte vaccinuri.
Circa 7,5 milioane de doze de vaccin au fost injectate de la sfârşitul lunii decembrie în Italia, dar numai 2,3 milioane de persoane au primit două doze, conform datelor publicate în timp real de Ministerul Sănătăţii.
Guvernul Draghi îşi propune să tripleze ritmul vaccinărilor pentru a ajunge la 500.000 de injecţii zilnic până la jumătatea lunii aprilie, sperând să fi vaccinat 80% din cei 60,3 milioane de italieni până la jumătatea lunii septembrie.
Noul calendar stabilit de Ministerul Sănătăţii şi persoana responsabilă de gestionarea crizei pandemice, generalul Francesco Paolo Figliuolo, prevede administrarea a 160 de milioane de doze între aprilie şi decembrie: 53,7 milioane de doze în al doilea trimestru, 79 de milioane în al treilea şi 28,2 milioane în al patrulea.
Confuzia din jurul vaccinului AstraZeneca ar putea, totuşi, să întărească reticenţele unei părţi a populaţiei. Potrivit unui sondaj EMG realizat pentru agenţia de ştiri Adnkronos şi publicat miercuri, 49% dintre cei chestionaţi consideră că afacerea le-a slăbit încrederea în vaccinuri, 49% spunând că nu.